Municipiul Ploieşti şi alte 11 localităţi din judeţul Prahova au depăşit rata de infectare cu noul coronavirus de 3 cazuri la mia de locuitori, astfel că autorităţile au dispus aplicarea unor măsuri restrictive şi obligativitatea purtării măştii în toate spaţiile închise şi deschise.
Potrivit datelor comunicate, sâmbătă, de Prefectura Prahova, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a dispus o serie de măsuri care se vor aplica timp de 14 zile în 12 localităţi care au depăşit rata de 3/1.000, respectiv Gornet-Cricov (3,67), Blejoi (3,30), Păuleşti (3,29), Tinosu (3,40), Puchenii Mari (3,02), Buşteni (3,35), Floreşti (3,16), Brebu (3,10), Sălciile (3,17), Ploieşti (3,10), Cornu (3,09) şi Talea (3,01)
Astfel, în intervalul menţionat, purtarea măştii este obligatorie în toate spaţiile publice închise şi deschise pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, organizarea de spectacole este interzisă, atât în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cât şi în aer liber, iar activitatea în interior a restaurantelor cafenelelor şi sălilor de jocuri de noroc este, de asemenea, interzisă.
Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
Totodată, în alte 34 de localităţi, incidenţa cumulată a cazurilor este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 locuitori.
Acestea sunt: Plopu (2,86), Câmpina (2,77), Sinaia (2,76), Ariceştii-Rahtivani (2,64), Lapoş (2.64), Gherghiţa (2.61), Brazi (2.60), Berceni (2.50), Măgurele (2,38), Tomşani (2,33), Ciorani (2,28), Târgşoru Vechi (2,22), Măgureni (2,20), Bucov (2,16), Râfov (2,16), Gorgota (2,05), Poiana Câmpina (2,00), Valea Călugărească (1,95), Azuga (1,91), Lipăneşti (1,88), Băicoi (1,79), Balta Doamnei (1,73), Poienarii Burchii (1,73), Cocorăştii Colţ (1,71), Telega (1,71), Bertea (1,66), Podenii Noi (1,60), Bărcăneşti (1,58), Olari (1,57), Breaza (1,55), Aluniş (1,54), Urlaţi (1,53), Fântânele (1,53), Măneşti (1,53);
În aceste cazuri, timp de 14 zile, purtarea măştii este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise şi deschise, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă, activitatea restaurantelor şi cafenelelor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6.00-23.00, iar cea a sălilor e jocuri de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.