Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate a pus în dezbatere publică noile reguli pentru acordarea concediului medical persoanelor care se află în carantină şi izolare.
Proiectul prevede că persoanelor pentru s-a instituit măsura carantinei sau izolării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2020, dar pentru care nu au fost emise certificatele de concediu medical în această perioadă, li se aplică prevederile legale aflate în vigoare la data carantinării: „pentru persoanele care se află în carantină sau izolare instituită până la data intrării în vigoare a prezentei legi, certificatele de concediu medical se acordă potrivit actelor normative în vigoare la data acordării.
”Astfel, pentru persoanele aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta a fost instituită, cât şi pentru persoanele pentru care s-a impus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de medicul de familie, pe baza documentelor eliberate de direcţiile de sănătate publică în care sunt menţionate şi perioadele pentru care au fost instituite măsurile de carantină sau izolare.Începând cu data de 21 iulie 2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, persoana asigurată pentru care a fost instituită măsura izolării într-o unitate sanitară beneficiază de concediu medical eliberat de medicul curant la externarea din spital.
Medicul curant poate elibera concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare, care decurge de la momentul internării sau pe o perioadă stabilită de acesta.În situaţia în care, după expirarea concediului medical acordat la ieşirea din spital, starea de sănătate a persoanei nu permite reluarea activităţii, medicul de familie poate prelungi concediul medical pentru aceeaşi afecţiune, pe durata recomandată în scrisoarea medicală eliberată de medicul curant din spital.În situaţia în care medicul curant nu a eliberat concediu medical la externare, pentru perioada în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau la locaţia declarată de aceasta, certificatul de concediu medical pentru aceeaşi afecţiune se acordă de medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin intermediul consultaţiilor medicale la distanţă.În această situaţie, certificatul de concediu medical se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la această dată.
Pentru persoanele asigurate pentru care s-a instituit măsura carantinei, în condiţiile Legii nr. 136/2020, certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicii de familie, după ultima zi a încetării perioadei de carantină, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcţia de sănătate publică, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.Dacă perioada de carantină depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale pentru acordarea concediului medical.
Reguli noi pentru acordarea de concediu medical celor care se află în carantină şi izolare
4 august 2020
- citeşte totul despre:
- carantina,
- reguli,
- covid,
- coronavirus,
- reguli,
- concediu medical
(174 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Situaţia COVID-19 în Prahova 12 octombrie 2020
(12 octombrie 2020)
330 vizualizări
Ninge în Prahova. Vreme deosebit de rece
(17 noiembrie 2018)
165 vizualizări
Cinci autoturisme implicate într-un accident pe DN1, la Câmpina
(2 iunie 2017)
378 vizualizări
Termenul pentru depunerea cererilor de subvenţie a fost prelungit
(14 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
369 vizualizări
Prahova: Un an şi trei luni de închisoare şi interdicţie de a mai ocupa funcţii publice pentru primarul din Floreşti
(31 martie 2018)
1032 vizualizări
Turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Află prezenţa la vot în timp real
(24 noiembrie 2019)
124 vizualizări
Premierea clubului Petrolul de către Primăria Ploieşti este perfect legală
(20 decembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
337 vizualizări
Deţinuţii din Ploieşti au mers la Zoo
(25 iulie 2016)
351 vizualizări
Veolia Energie Prahova întrerupe astăzi, între orele 10.00 -12.00, furnizarea apei calde de consum intr –un cartier din Ploiesti
(30 ianuarie 2019)
53 vizualizări
Focar de covid la Secţia Interne a Spitalului Judeţean Ploieşti
(23 aprilie 2021)
556 vizualizări
Austrianu, unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din Ploieşti, reţinut de poliţişti în timpul unei razii în cartierele rău famate
(19 ianuarie 2022)
3726 vizualizări
Reţeta de făcut bani ! „Maradonistii” din Primăria Ploieşti sau cum să faci milionul de euro cu numai 200000 investiţi !
(9 august 2019 - Virgil MĂGUREANU)
855 vizualizări
Protejaţi – vă viaţa şi bunurile prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor!
(22 noiembrie 2018)
52 vizualizări
Operator din domeniul petrolier din Prahova, amendat de Garda de Mediu cu 150.000 de lei, după poluarea unui râu
(18 februarie 2022)
71 vizualizări
Prahova sub cod portocaliu de ploi, până marţi seara
(8 iulie 2018)
181 vizualizări
Vezi ce locuri de muncă sunt vacante în Prahova!
(22 aprilie 2015)
727 vizualizări
Cine sunt noii consilieri locali ploieşteni?
(6 iunie 2016)
1553 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























