Sabin Ciucă, tatăl unei  fetiţe în vârstă de numai un an, a murit cu zile la numai 25 de ani, după ce a fost plimbat prin patru spitale din Prahova în asteptarea unei operaţii de hernie.

Bărbatul a fost plimbat pe rând la Spitalul Văleni, Spitalul Judeţean, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul CF Ploieşti, cu hernie ombilicală. Timp de o săptămână nu a fost operat, probabil medicii temându-se să nu fie infectat cu coronavirus, deoarece la începutul lunii martie se întorsese din Germania. La puţin timp de la moarte tânărului au venit şi rezultatele care au arătat că Sabin nu era infectat cu COVID-19, iar starea febrilă era din cauza herniei.

Şi chiar dacă ar fi fost infectat, Savin trebuia operat pentru că Ministerul Sănătăţii a desemnat spitale suport pentru cei cu Covid-19., adică unităţi medicale care tratează pacienţii infectaţi cu coronavirus care suferă un episod acut de boală.

În Prahova, spitalul suport pentru Covid-19 este Spitalul Municipal Câmpina, spital la care un medic urolog a fost confirmat pozitiv cu coronavirus, opt medici au demisionat, iar 20 de cadre medicale sunt în izolare la domiciliu.

Şeful DSP Prahova, dr. Bogdan Nica, a anunţat că vor fi demarate anchete la toate cele patru spitale prin care a trecut tânărul de 25 de ani, din Gura Vitioarei.

"Vom ancheta tot traseul pe care pacientul a fost obligat să-l urmeze şi motivele pentru care a fost plimbat dintr-o cameră de gardă în alta la toate cele patru spitale. Vă promit că, în funcţie de rezultatul anchetei, vom lua cele mai dure măsuri permise de cadrul legal. Le reamintesc medicilor, printre care ma număr şi eu, că avem de respectat nu doar protocoale, ci şi un jurământ. Personal am fost impresionat de această dramă, transmit condoleanţe familiei şi dacă au nevoie de orice sprijin le voi fi alături”, a declarat dr. Bogdan Nica, pentru observatorulph.ro