Trei medici de la secţia ATI a Spitalului Municipal Câmpina, unitate medicală desemnată prin ordin de ministru drept spital suport pentru COVID-19, au demisionat invocând lipsa mijloacelor de securitate pentru această perioadă.
Anunţul a fost făcut de managerul spitalului dr Călin Tiu într-o conferinţă de presă.
Managerul Spitalului Municipal Câmpina, dr. Călin Tiu, a anunţat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri după-amiază, împreună cu primarul municipiului, Horia Tiseanu, că a pierdut mai mulţi medici din echipa unităţii sanitare desemnate, prin ordin, spital suport pentru pacienţii cu Covid.
Tiu a declarat că ar mai avea nevoie de 10 medici pentru a face faţă acestei perioade dificile.
Managerul Spitalului Câmpina se bazează, acum, pe sprijin din exterior, pentru completarea schemei de personal.
"În contextul Ordonanţei 4, prin care se prevede posibilitatea de a primi medici în ajutor, din alte spitale, cu condiţia de a le asigura cazarea şi hrana, cu sprijinul Primăriei, avem mai multe capacităţi de cazare, atât pentru aceştia, cât şi pentru personalul din spital care ar putea ajunge contact şi s-ar putea teme să mai ajungă acasă, la familie. Mai avem corpul de recuperare, cu 35 de paturi, unde putem de asemenea să găzduim personal, deci am asigurat şi această linie", a declarat dr. Călin Tiu.
Din păcate, demisiile înregistrate la ATI vizează nu doar o secţie esenţială pentru un spital suport destinat pacienţilor cu Covid-19, dar şi o zonă în care conducerea unităţii sanitare din Câmpina s-a chinuit multă vreme să completeze schema de personal. În luna ianuarie, acelaşi dr Călin Tiu anunţa că a reuşit să completeze schema de personal şi să aibă opt medici ATI.
Conform ordinului ministrului Sănătăţii, Spitalul Municipal Câmpina este spital suport pentru pacienţi cu Covid-19. Aici ar urma să fie internaţi numai pacienţi confirmaţi care dezvoltă patologii acute.
"De exemplu poate veni un pacient care face apendicită, o pacientă care intră în travaliu să nască etc. Noi, de cel puţin o săptămână, ne-am tratat toţi pacienţii ca şi când ar fi Covid, cu măsuri stricte de siguranţă. În afara pacienţilor confirmaţi cu Covid, trebuie să ne asumăm orice urgenţă majoră pentru care nu ar fi timp ca pacientul să fie transportat la Spitalul Judeţean. Toţi ceilalţi pacienţi non-Covid vor merge la Judeţean sau la alte spitale în apropiere", a precizat managerul spitalului. Potrivit acestuia, "în mod tehnic, pacienţii cu Covid-19 ar trebui trataţi singuri în rezervă, cu baie. Avem 15 astfel de rezerve. Dacă vor fi mai mulţi... mergem până la 200 de locuri", a declarat managerul Spitalului Câmpina
Trei medici ATI au demisionat de la Spitalul Municipal Câmpina, spital desemnat suport pentru COVID-19
2 aprilie 2020
(865 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Îşi mai aduce aminte cineva de Republica de la Ploieşti?
(8 august 2021)
700 vizualizări
Acţiune a Poliţiei Rutiere la Ploieşti şi în alte şase oraşe din Prahova
(4 februarie 2019)
185 vizualizări
PLOIEŞTI: Un poliţist local infectat cu Covid s-a stins din viaţă
(4 ianuarie 2021)
379 vizualizări
11 urşi alungaţi de jandarmi, în weekend, la Buşteni VIDEO
(13 noiembrie 2017)
94 vizualizări
Incendiu de proporţii la Filipeştii de Târg. O casă şi două maşini au fost mistuite de flăcări
(9 octombrie 2016)
381 vizualizări
Dragnea transformă primarii în dumnezei locali
(21 septembrie 2013)
161 vizualizări
Peste 30 de spitale, inclusiv Spitalul Judetean Ploieşti, din ţară, dotate cu echipamente medicale de imagistică, valoarea contractelor - 19,8 milioane de euro
(10 ianuarie 2018)
787 vizualizări
Urs în curtea Spitalului Voila din Câmpina!
(13 iulie 2021)
238 vizualizări
Două asistente de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti, infectate cu COVID-19!
(30 iunie 2020)
862 vizualizări
Cod galben de polei în 31 de judeţe, inclusiv Prahova. Ninsori viscolite la munte
(12 ianuarie 2017)
140 vizualizări
MAI: 96 de infracţiuni la turul doi al alegerilor. O persoană reţinută
(17 noiembrie 2014)
96 vizualizări
Bătrân atacat de urs, în propria gospodărie la Valea Doftanei
(14 noiembrie 2017)
594 vizualizări
Sinucidere la Băteşti. Un tânăr de 19 ani s-a spânzurat în curtea părinţilor
(17 mai 2017)
768 vizualizări
Instanţa supremă a decis reluarea apelului într-un dosar al lui Sebastian Ghiţă
(4 februarie 2019)
81 vizualizări
ISJ Prahova: Transferurile elevilor de clasa IX-a s-au făcut transparent. Metodologia are neclarităţi
(21 august 2015)
485 vizualizări
Finanţele Locale introduc timbrele cu hologramă pentru certificatele fiscale
(3 martie 2014)
194 vizualizări
Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului, are soluţii pentru traficul aglomerat din oraş
(4 februarie 2016)
302 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























