Doi turişti care s-au aventurat marţi noapte în zona Gropşoarele – Colţii Zăganului au avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani.

Unul dintre turişti a apelat numărul de urgenţă 112, în jurul orei 20.00, şi a solicitat ajutorul, pentru două persoane care s-au rătăcit, în zona Gropşoarele – Colţii Zăganului, Turiştii încercau să ajungă in golul alpin pe un traseu nemarcat pentru recoltarea de plante medicinale.

„Din cauza întunericului cei doi bărbaţi, în vârsta de 89 ani, respectiv 43 ani, au pierdut poteca şi au rămas blocaţi într-o zonă dificilă, cu teren accidentat, sub un perete stâncos, nemaiputând continua deplasarea. Patrula de jandarmi a intervenit în timp oportun şi a reuşit recuperarea celor două persoane”, a anunţat IJJ Prahova.

Cei doi bărbaţi au fost coborâţi în staţiunea Cheia. Operaţiunea de căutare a durat patru ore, între orele 20.00-02.15.