Fostul ministru liberal Ovidiu Szilaghi şi vicepreşedintele PNL Dan Motreanu sunt numele vehiculate pentru preluarea portofoliului Transporturilor, după ce Relu Fenechiu şi-a dat demisia, vineri, în urma condamnării sale la cinci ani de închisoare cu executare. Deşi numele lui Szilaghi este foarte vehiculat, cele mai mari şanse pentru a prelua conducerea ministerului le-ar avea deputatul Dan Motreanu, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al liberalilor.
Şi totuşi, liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că Szilaghi este luat în calcul pentru şefia Transporturilor, chiar dacă “beneficiază” de dosar din partea ANI. "Ovidiu Szilaghi are, a avut un dosar ANI. A obţinut o decizie în instanţă, care, deşi nu e definitivă, l-a absolvit. E o varianta în curs", a precizat preşedintele PNL.
Pe lista cu posibili miniştri apare şi numele lui Mugurel Cozmanciuc, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Pădurile, dar şi cel al unui deputat liberal de Prahova.
Magistraţii l-au găsit vinovat pe Relu Fenechiu de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată. Decizia nu este definitivă, dar este pentru prima dată în istoria României când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţă o hotărâre de condamnare a unui ministru în funcţie. Avocaţii lui Fenechiu au anunţat că vor face recurs.
Cine îi ia locul lui Relu Fenechiu?
13 iulie 2013
(125 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Situaţia COVID-19 în Prahova, 25 MAI 2020
(25 mai 2020)
286 vizualizări
Proiect: Consilierii locali şi judeţeni pot lua parte la votul prin care sunt aleşi sau schimbaţi din funcţie
(2 martie 2017)
305 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de infracţiuni silvice
(29 ianuarie 2018)
964 vizualizări
Liberalul Dobre- Cănuţă, om sucit! Uite termia, nu e termia!
(17 aprilie 2019)
254 vizualizări
Circulaţia pe DN 1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, a fost deviată pe DN1A, din cauza aglomeraţiei
(26 decembrie 2016)
704 vizualizări
Constantin Nicolescu, revocat din funcţia de preşedinte CJ Argeş
(24 februarie 2014)
231 vizualizări
Cod galben de inundaţii pe râuri din Prahova
(21 septembrie 2017)
507 vizualizări
Adolescentă în vârstă de 15 ani, înnecată la Moara Nouă
(25 iunie 2017)
473 vizualizări
APA NOVA PLOIESTI ANUNTA INTRERUPEREA ALIMENTARII CU APA POTABILA, IN DATA DE 19 IULIE 2018
(18 iulie 2018)
92 vizualizări
Cinci grădiniţe de vară vor funcţiona în Ploieşti
(22 iunie 2021)
995 vizualizări
Microbuz cu pasageri implicat într-un accident rutier la Sinaia
(20 noiembrie 2017)
922 vizualizări
Prahova sub cod portocaliu de ninsoare şi viscol!
(25 ianuarie 2014)
293 vizualizări
Iese soarele pe străzile din Mitică Apostol!
(24 februarie 2016)
280 vizualizări
O femeie în vârstă de 40 de ani a decedat într-un accident rutier la Ceraşu
(4 iunie 2020)
637 vizualizări
S-au aprobat planurile de salvare a Regiei pentru Activităţi Nucleare
(2 martie 2014)
119 vizualizări
Condiţiile impuse de Primăria Ploieşti pentru adopţiile de câini
(18 septembrie 2013)
271 vizualizări
Traseu special TCE pentru „Oraselul Copiilor” din Parcul Municipal Vest
(29 noiembrie 2019)
246 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























