Poliţiştii Rutieri din Ploieşti au acţionat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul 01.00 - 04.00, pe raza municipiului Ploieşti şi în zonele adiacente, pentru depistarea conducătorilor auto care se afla sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive. În total, aceştia, ajutaţi şi de colegi din alte departamente, au verificat 177 de autovehicule, au legitimat 189 de persoane şi au efectuat 102 testări cu aparatul etilotest şi două testări cu aparatul Drugtest, potrivit bilanţului publicat de IJP Prahova.
Sursa citată menţionează că poliţiştii au aplicat 36 de sancţiuni în valoare de peste 12.100 de lei, fiind reţinute trei permise de conducere şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate doua infracţiuni.
"În jurul orelor 03:30, pe Bulevardul Republicii din Ploieşti, poliţiştii au depistat un bărbat în vârstă de 35 de ani, care circulă la volanul unui autoturism, din direcţia Carrefour către Centru. În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat ca subiectul este pozitiv la canabis. Poliţiştii au deschis pe numele bărbatului un dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv. Cu dosar penal s-a ales şi un tânăr de 25 de ani, depistat de poliţişti conducând un autoturism pe o stradă din municipiul Ploieşti, având o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului", au menţionat reprezentanţii IJP Prahova.
Şofer drogat, depistat la volan, în centrul Ploieştiului
2 septembrie 2019
(615 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
De luni, elevii Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti s-ar putea întoarce în sălile de curs!
(27 mai 2021)
169 vizualizări
Bilete de autobuz cumpărate prin SMS
(25 iulie 2013 - Cristina IANCU)
384 vizualizări
O nouă victimă a gripei în Prahova. Numărul deceselor în judeţ a ajuns la 17
(7 februarie 2019)
221 vizualizări
Sinaia365 - 21 de ani de festival, 3 zile de distracţie, 1 temă
(1 septembrie 2015)
1153 vizualizări
Medic de la Sinaia, trimis în judecată pentru 185 de infracţiuni de luare de mită
(9 mai 2017)
324 vizualizări
Accident la Strejnic. Două persoane au ajuns la spital
(7 aprilie 2020)
1271 vizualizări
Coronavirus în Prahova! Câte cazuri sunt confirmate în fiecare localitate din judeţ!
(29 august 2020)
1381 vizualizări
Percheziţii în Ploieşti la hoţii din societăţi comerciale
(28 noiembrie 2018)
128 vizualizări
Cine şi de ce a furat documente din Primăria Ploieşti?
(22 noiembrie 2018)
877 vizualizări
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar rămâne în arest preventiv. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă
(25 martie 2017)
631 vizualizări
Sacul fara fund de la CSM s-a inchis! Un nou Consiliu de Administratie va supraveghea activitatea clubului!
(26 septembrie 2015)
263 vizualizări
Coronavirus la Maternitatea Ploieşti! Ce spune conducerea spitalului
(22 octombrie 2020)
362 vizualizări
Legea privind închisoarea la domiciliu, prin supraveghere cu brăţară electronică, adoptată în Senat
(7 noiembrie 2017)
473 vizualizări
Accident grav în zona de Nord a Ploieştiului
(4 martie 2017)
601 vizualizări
Fabrica de bere de la Ploieşti îşi deschide porţile pentru public
(9 mai 2014)
3150 vizualizări
4500 de locuitori din comuna Tomşani fără alimentare cu gaze naturale
(12 mai 2018)
710 vizualizări
Accidente pe Centura de Vest a Ploieştiului. Trafic blocat spre Braşov!
(9 februarie 2019)
243 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026
























