Chiar înaintea celei mai importante reuniuni hipice a sezonului, în care are loc Derby-ul de Trap al României, Casa de pariuri Fortuna a mai împlinit o promisiune făcută la momentul demarării colaborării cu CSM Ploieşti şi a inaugurat agenţia din incinta Hipodromului Ploieşti. Totul s-a petrecut cu prilejul unei conferinţe de presă la care au fost prezenţi reprezentantul Casei Fortuna, Dermot Keelan, directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, preşedintele Federaţiei Române de Trap, Marian Manea, invitatul special al reuniunii de mâine, celebrul driver Joseph Verbeeck, şi preşedinta Asociaţiei Calului de Trap, Ioana Dumitru.
Preşedintele Federaţiei Române de Trap, Marian Manea, a apreciat că „este un moment foarte important pentru activitatea de pe hipodrom, posibilitatea de a se paria apărând din nou după mai bine de zece ani de pauză. Evenimentul de mâine este important şi prin prisma faptului că, după mult timp, va avea loc prima cursă internaţională desfăşurată pe Hipodromul Ploieşti. Eu zic că sunt premise ca reuniunea de mâine să fie una deosebită, atât ca spectacol, cât şi din punct de vedere al rezultatelor ce vor fi obţinute. Aşa cum am mai spus, meritul cel mai mare este al celor de la Fortuna, pentru că activitatea hipică în lume este sortită eşecului dacă nu există pariuri. De când au început să fie curse cotate la pariuri, a crescut numărul cailor de pe hipodrom, a crescut interesul pentru curse, iar numărul spectatorilor din tribună este tot mai mare de la o reuniune la alta”.
În fine, preşedinta Asociaţiei Calului de Trap, Ioana Dumitru, în calitate de organizator al etapei din România a Premiului Mediteranean, a spus: „Nu multă lume ştie, dar, în anul 2018, România, prin Asociaţia Calului de Trap, a fost acceptată ca şi membră în această Uniune Europeană de Trap, iar începând din acest an organizăm şi noi etape din acest campionat. Participă 7 driveri din 7 ţări diferite, într-un campionat care-şi propune să promoveze valorile trapului, cultura ţărilor care organizează şi promovează aceste curse, fiind un campionat bazat mai mult pe relaţii de prietenie şi de interacţiune”.
Revenind la subiectul principal al evenimentului de astăzi, deschiderea agenţiei de pariuri Fortuna în incinta Complexului Hipodrom Ploieşti, reprezentanţii societăţii de pariuri au anunţat că, mâine, doar la hipodrom însă, se va putea paria pe toate cele şapte curse de trap ale reuniunii şi, posibil, şi pe cele două curse de galop din program. În oferta online şi din agenţiile din ţară, se vor regăsi cu siguranţă, începând din această seară, Premiul Hera – Fortuna Gold, Premiul Hinsar – Fortuna Silver şi Derby-ul de Trap al României.
Casă de pariuri live la Hipodromul Ploieşti. Află cum poţi paria, mâine, la Derby-ul de Trap al României
5 iulie 2019
- citeşte totul despre:
- pariuri,
- hipodrom,
- casa de pariuri,
- derby,
- trap
(156 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Veste bună pentru elevi: vacanţa de vară s-ar putea prelungi, la cererea premierului Viorica Dăncilă
(1 august 2019)
95 vizualizări
Preţurile la peşte în Halele Centrale din Ploieşti
(8 septembrie 2014)
8768 vizualizări
Discuţii la Ploieşti privind renegocierea contractului cu Dalkia
(18 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
225 vizualizări
Focar de coronavirus la o secţie a Spitalului Municipal Schuller din Ploieşti!
(10 octombrie 2020)
705 vizualizări
Victor Ponta despre autostrada Comarnic- Braşov
(27 iulie 2016)
189 vizualizări
Percheziţii la hoţii din Poseşti şi Starchiojd
(13 februarie 2020)
2379 vizualizări
Incepand cu data de 11.02.2019, se repun in circulatie trei trasee TCE
(7 februarie 2019)
72 vizualizări
Guvernul a decis paza cu jandarmi a Departamentului de Energie
(23 mai 2014)
762 vizualizări
Crucea Eroilor de pe Caraiman, oficial în Cartea Recordurilor
(16 februarie 2014)
101 vizualizări
1 decembrie altfel la Ploieşti! Unde vor avea loc ceremoniile oficiale
(9 noiembrie 2018)
99 vizualizări
Mai multe localităţi din România au cerut insolvenţa!
(16 aprilie 2018)
892 vizualizări
Trafic în condiţii de iarnă în judeţele Prahova şi Braşov; este zăpadă pe mai multe drumuri naţionale, inclusiv DN 1
(28 decembrie 2016)
295 vizualizări
Nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte! Liberalii ploieşteni au căzut în propria capcană!
(30 octombrie 2015 - Cristina IANCU)
228 vizualizări
OFICIAL De la 1 august 2020, masca devine obligatorie în Prahova!
(30 iulie 2020)
1780 vizualizări
Uniunea Elenă din România sare în ajutorul sinistraţilor din Grecia
(26 iulie 2018)
341 vizualizări
Concert pentru violoncel, joi seara, pe scena Sălii “Ion Baciu”
(4 noiembrie 2019)
150 vizualizări
Cine are interes să fie plătit consultantul primăriei Ploieşti la preţuri de nabab ? La Ploieşti nu s-a auzit de codul penal ?
(23 februarie 2020)
612 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























