Arheologii Muzeului de Istorie Prahova au descoperit la Strejnicu, judeţul Prahova, într-un tumul, un mormânt care datează din secolul III şi în care au fost îngropaţi un adult şi un copil
Astfel, la marginea unui tumul, arheologii au găsit un mormânt despre care spun că datează din secolul III.
„Am găsit acest mormânt. Este un adult, iar lângă un copil de nici doi ani. Lângă copil am găsit şi mai multe astragele, acestea fiind oase mici de animale care, la acea vreme, fie erau folosite pentru podoabe, fie ca jucării”, a declarat arheologul Alin Frînculeasa.
În mijlocului tumulului arheologii spun că este un mormânt preistoric pe care-l vor scoate la lumina zilele următoare.
„Suntem convinşi că în mijloc este un mormânt preistoric. De altfel, am mai găsit aici şi un alt mormânt, tot preistoric”, a spus Alin Frînculeasa.
Tot în această lună, la Ariceşti, au fost descoperite un mormânt turanic în care se afla un individ adult şi resturile unui cal, dar şi un clopoţel din bronz (sec. XI-XIII d.Hr.), un mormânt de copil din epoca bronzului atribuit comunităţilor Yamnaya (3000-2500 î.Hr.) şi o aşezare din epoca bronzului, cultura Cernavodă II (3300-3100 î.Hr.).
Descoperire surprinzătoare a arheologilor la Strejnic, în judeţul Prahova
29 martie 2019
- citeşte totul despre:
- mormant,
- strejnic,
- descoperire,
- arheolog,
- tumul
(589 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Gripa porcină a făcut două victime în Prahova
(19 februarie 2016)
418 vizualizări
Incendiu la o fabrică de cherestea din Măneciu
(26 august 2019)
66 vizualizări
Urs prins într-un gard al unei grădini la Comarnic
(10 septembrie 2016)
533 vizualizări
Traficul pe DN1A, blocat timp de cinci ore de aluviuni FOTO si VIDEO
(24 iulie 2017)
541 vizualizări
Accident la Strejnicu. Motociclist proiectat într-un gard!
(28 august 2020)
876 vizualizări
Voluntariat pe şantierul Habitat for Humanity din Boldeşti-Scăieni
(19 aprilie 2015)
608 vizualizări
Fotogalerie: Monumentul medieval de la Vărbila, restaurat după cinci secole
(24 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
479 vizualizări
Primăria vrea să se împrumute cu 5 milioane de euro pentru reconstrucţia Podului de Lemn
(21 iulie 2014 - Alex POLICALĂ)
503 vizualizări
Accident mortal pe DN1 în zona Metro
(16 noiembrie 2016)
717 vizualizări
Fonduri de 120 de miliarde de lei, atrase de primarul Bădescu
(27 iunie 2013 - Cristina IANCU)
129 vizualizări
Eşti ploieştean? Nu rata Campionatul Mondial de Acrobaţie cu Avionul care a început la Strejnic! VIDEO
(16 august 2018)
1130 vizualizări
Administraţia Parcului Memorial „Constantin Stere” organizeaza evenimentul NOAPTEA LA ZOO
(12 septembrie 2018)
226 vizualizări
Cu maşina până la Babele
(9 august 2013 - Cristina IANCU)
2713 vizualizări
Motociclist mort într-un accident pe DN1, la Bărcăneşti! Cinci "motoare" implicate!
(17 septembrie 2017)
1397 vizualizări
Liberalii ploieşteni nu se tem de DNA! Măsuri nelegale propuse de consilierii PNL!
(30 octombrie 2015 - Cristina IANCU)
821 vizualizări
Vine iarna! Ploi, lapoviţă, ninsoare şi vânt puternic
(27 noiembrie 2016)
385 vizualizări
Biroul Electoral Central pentru prezidenţiale, constituit cu 5 judecători ICCJ, 3 reprezentanţi ai AEP şi 6 ai partidelor
(8 septembrie 2014)
112 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























