Mii de ploieşteni sunt afectaţi şi duminică de o avarie apărută pe o conductă a Apa Nova, avarie care a făcut ca apa de la robinete să fie foarte tulbure şi inadecvată consumului uman
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a impus o interdicţie de consum a apei de la robinet în zonele afectate, specialiştii instituţiei anunţând că apa este improprie si pentru spălat, spălatul pe dinţi sau pentru prepararea hranei. Deşi operatorul a anunţat că a reuşit să asigure o sursă alternativă de alimentare, avaria s-ar putea prelungi până marţi.
"În vederea protejării sănătăţii consumatorilor din zonele afectate (cartier Nord, cartier Republicii, străzile Gheorghe Doja şi Splaiului, zona dintre străzile Zidari şi Deltei) din municipiul Ploieşti, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a dispus conform atribuţiilor care îi revin interzicerea consumului de apă pentru băut, gătit, spălat pe dinţi, spălat pentru consumatorii care sunt branşaţi la reşeaua de distribuţie a apei din zonele amintite", anunţă DSP Prahova, într-un comunicat de presă.
"Având în vedere sesizările referitoare la calitatea apei, precum şi valorile crescute ale turbidităţii, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a instituit în data de 9.02.2019 măsura de interzicere a consumului de apă pentru băut, gătit, spălat pe dinşi, spălat pentru consumatorii care sunt branşaţi la reţeaua de distribuţie a apei din zonele afectate din municipiul Ploieşi. Această interdicţie de consum al apei se va menţine, în continuare, până la confirmarea încadrării apei furnizate în parametrii de potabilitate în zonele afectate, iar consumatorii din aceste zone vor respecta interdicţia de consum pentru a fi evitat riscul de apariţie a bolilor asociate consumului de apă care nu se încadrează în parametrii de potabilitate", anunţă Direcţia de Sănătate Publică Prahova.
DSP le recomandă în continuare ploieştenilor din aceste zone să nu utilizeze apa din reţea decât pentru vasul de WC. În rest, pentru consum propriu, recomandarea este pentru apă plată îmbuteliată sau, dacă nu există această posibilitate, pentru apă de la robinet filtrată, fiartă cel puţin două minute şi răcită, a mai transmis DSP Prahova.
Instituţia a mai anunţat că prelevă şi analizează în continuare probe de apă din zonele afectate şi i-a cerut operatorului să intensifice acţiunile de monitorizare, precizând că marţi, 12.02.2019, vor sosi rezultatele analizelor

DSP interzice consumul de apă de la robinet în Ploieşti!
10 februarie 2019
(292 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Motociclist rănit într-un accident în faţa Spitalului CFR din Ploieşti
(27 august 2019)
50 vizualizări
Concert Extraordinar, inclus in Festivalul International George Enescu
(9 septembrie 2019)
186 vizualizări
Liberalii neinteresaţi de soarta spitalelor din Ploieşti
(8 aprilie 2016)
987 vizualizări
Liberalii trimit un nou consilier în Consiliul Local Ploieşti
(30 august 2018)
163 vizualizări
DESCHIDEREA STAGIUNII DE JAZZ 2018-2019 - IRINA SÂRBU ŞI DANIEL TORRES, INVITAŢII PLOIEŞTI JAZZ TRIO
(3 octombrie 2018)
117 vizualizări
A început lupta pentru un comerţ stradal civilizat în Ploieşti
(29 aprilie 2015)
450 vizualizări
Incendiu la fosta Rafinărie Astra VIDEO
(16 mai 2018)
502 vizualizări
Filarmonica Paul Constantinescu te asteapta la Concert Simfonic Wolfgang Amadeus Mozart
(23 septembrie 2015)
124 vizualizări
Elevii Şcolii de Poliţie de la Câmpina au depus jurământul
(7 noiembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
3755 vizualizări
Noua majoritate de la Consiliul Local, stabilită oficial
(28 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
179 vizualizări
Dacă e joi, esti aşteptat la concertul simfonic al Filarmonicii Paul Constantinescu
(4 octombrie 2016)
61 vizualizări
Incendiu violent într-o comună din Prahova! Ard mai multe case
(27 ianuarie 2022)
575 vizualizări
Câmpinean reţinut pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor
(10 noiembrie 2017)
749 vizualizări
Incepe Festivalul National “E vremea colindelor”
(13 decembrie 2018)
143 vizualizări
România trece la ora de vară
(29 martie 2014)
298 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de delicte silvice
(9 noiembrie 2017)
188 vizualizări
Prefectura solicită revocarea excluderii lui Puiu Neagu din Consiliul Local Ploieşti
(4 iulie 2014 - Alex POLICALĂ)
214 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























