Mircea Cosma a confirmat demisia lui Adrian Strâmbeanu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Consiliul Judeţean va organiza concurs pentru ocuparea postului respectiv în termen de 90 de zile, dar numai după prezentarea concluziilor controlului efectuat de Raed Arafat la spital. Preşedintele CJ vrea să întărească rolul forului judeţean în activitatea spitalului dar şi asupra instrumentelor de control, în contextul descentralizării şi preluării mai multor instituţii medicale în subordine.

„Demisia domnului Strâmbeanu s-a făcut conform articolului 22 litera C, prin acordul de voinţă al părţilor semnatare. Ei au făcut contractul acesta, noi l-am semnat, dar este contract tip conform legii. Am fost la Bucureşti să mă lămuresc şi am stabilit că numai prin acest articol se poate desface contractul, adică prin acordul de voinţă al părţilor semnatare. A venit dimineaţă şi a depus demisia conform acestui articol. Am elaborat apoi dispoziţie că domnul Strâmbeanu eliberează funcţia şi l-am pus apoi pe adjunctul lui (Florin Puşcariu n.r.). Acesta a zis că acceptă această funcţie dar nu mai mult de 90 de zile, conform legii. Acesta e şi chirurg şi rezolv problemele apărute la chirurgie. Concursul pentru ocuparea acestui post se face conform legii, în termen de 90 de zile. Arafat mi-a promis că vine luni sau marţi să prezinte concluziile controlului. La viitorul contract voi mai introduce nişte clauze privind rolul Consiliului Judeţean în coordonarea şi conducerea activităţii din spital. Dar aşteptăm şi descentralizarea când Direcţia de Sănătate Publică trece la noi şi atunci avem cu cine să facem controale pe linie medicală“, a declarat Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.