Primarul liberal Adrian Dobre doreşte să adune bani de la ploieşteni din închirierea locurilor de parcare din jurul blocurilor. Edilul a lansat pe piaţă suma de 300 lei/an pentru o asemenea chirie, dar a uitat să se consulte şi cu celelalte partide din Consiliul Local Ploieşti. Mai mult, nu a discutat nici cu viceprimarii Ploieştiului, semn că ideea este creată în laboratoarele de propagandă ale fostilor membrii PDL.
"Primarul Dobre nu s-a consultat cu nimeni. Nici măcar nu a informat alianţa PSD-ALDE despre un asemenea proiect. Noi nu suntem şi nu vom fi niciodată de acord cu taxarea locurilor din parcările condominiale. Ploieştenii plătesc taxe şi impozit şi este normal să le oferi posibilitatea de a parca gratuit în jurul casei. Ideea seamănă a atentat la buzunarul ploieşteanului şi nu cred că va avea prea mulţi fani", ne-a declarat viceprimarul PSD Cristian Ganea