300 de lei pentru un loc de parcare în jurul blocului! Ideea îi aparţine primarului liberal al Ploieştiului, Adrian Dobre, care a anunţat că în maxim trei luni va fi elaborat un proiect privind închirierea locurilor de parcare dintre blocuri!
Ca şi în cazul transportului public, Adrian Dobre vrea să demonstreze că este destul de scump să trăieşti la Ploieşti aşa că are în vedere im tarif de 200-300 de lei pe an. Vă spunem doar că la Bucureşti, tarifele sunt diferenţiate şi pleacă de la 30 de lei/ an ajungând la 80 şi 100 de lei/ an! Că doar Bucureştiul este un simplu cartier al Ploieştiului, cum ne place să ne lăudăm...
„Sunt diverse tarife, sumele oscilează între 200 şi 300 de lei pe an pentru o astfel de parcare. Acest cuantum este stabilit prin votul Consiliului Local ca orice taxă locală“, a declarat primarul.
Primarul nu ştie încă cum va arăta regulamentul de funcţionare şi administrare şi cum vor fi protejate drepturile noului chiriaş al locului de parcare faţă de şoferii neatenţi sau rău-intenţionaţi. Dacă vor fi sau nu ridicate maşinile parcate abuziv pe locurile altora...