După ce Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) a contestat dreptul SGU de a administra serviciul de iluminat public din Ploieşti, invocând lipsa  licenţei în acest domeniu, comisia de utilităţi a Consiliului Local ia în calcul organizarea unui licitaţii pentru acest serviciu, pentru a respecta condiţiile enunţate de ANRSC.

Preşedintele comisiei de utilităţi, Gheorghe Sârbu, este de părere că trebuie începute procedurile pentru organizarea unei licitaţii în termen de trei luni, uitând de altfel, că acest litigiu a ajuns pe masa instanţei de contencios, iar primul termen este fixat pe data de 5 decembrie. „Comisia 3 a stabilit că trebuie să facem documentaţia necesară pentru licitaţie, iar în termen de 3 luni trebuie să găsim un operator licenţiat în domeniu. SGU se va mai ocupa de acest serviciu până vom găsi un operator licenţiat. În momentul în care noi am atribuit acest serviciu, SGU deţinea o licenţă de participare la licitaţie“, a explicat consilierul Gheorghe Sârbu, şeful comisiei de utilităţi.

În realitate, Serviciul de Gospodărire Urbană Ploieşti îndeplineşte, însă, din punct de vedere tehnic, toate condiţiile pentru a desfăşura această activitate, cu personal specializat şi utilaje noi.

Trebuie precizat că în cadrul procesului de licenţiere a serviciului de iluminat, ANRSC a contestat modalitatea în care a fost încredinţat serviciul, instituţia respectivă considerând că era necesară organizarea unei licitaţii publice în acest scop. Această poziţie inflexibilă contravine flagrant interesului public mai ales că această activitate derulată de către SGU de la începutul anului a necesitat costuri minime, raportat la costurile anterioare, când acest serviciu era realizat de către Luxten. Autoritatea pare să nu ţină cont că SGU nu este o societate privată ci aparţine municipalităţii.

„Confirm această situaţie şi suntem nedumeriţi de modul în care ANRSC a evaluat starea de fapt, mai ales că interesul municipalităţii nu a fost afectat iar ploieştenii au numai de câştigat. De altfel,  Consiliul de Administraţie al societăţii a hotărât ca decizia ANRSC să fie atacată în contencios, primul termen fiind fixat pe data de 5 decembrie. Avem speranţa ca instanţa va îndrepta această eroare şi va anula hotărârea ANRSC. Indiferent, dacă condiţiile prevăzute de lege ne vor permite vom desfăşura această activitate şi chiar dacă se va hotărî organizarea unei licitaţii, acest serviciu îşi va păstra caracteristicile de continuitate şi nu-i vom priva pe ploieşteni de iluminat public“, a declarat Donald Constantin, directorul SGU Ploieşti.