Problema salariaţilor de la RATP care îşi iau concedii medicale pe bandă rulantă a ajuns în atenţia Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei. Conducerea societăţii ploieştene de transport public TCE SA se confruntă cu o avalanşă de chiuluri „legale“ justificate prin certificate medicale luate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Aproximativ 14-15 şoferi lipsesc zilnic de la servici în baza unor scutiri medicale. Conducerea societăţii a trimis mai multe adrese către Spitalul Judeţean, Colegiul medicilor şi Casa de Asigurări de Sănătate pentru a lămuri această problemă, însă nu a primit nici un răspuns concret. Directorul societăţii, Cristian Iancovici este gata să formuleze plângeri penale împotriva angajaţilor care folosesc aceste metode.
Reprezentanţii conducerii societăţii consideră că acest tertip este o practică mai veche dar care a luat amploare în ultima perioadă, şi vizează suplimentarea unor bani la salariu, deoarece certificatele medicale prevăd concediu medical la urgenţă cu cod indemnizaţie 100%, în baza „incapacităţii temporare de muncă“.
În cazul în care Direcţia Juridică îşi va da avizul, conducerea Sc TCE SA va putea formula plângerile , ceea ce ar putea duce chiar la o anchetă din partea Poliţiei şi care ar putea implica şi medicii care ar fi semnat certificatele medicale respective.