Săptămâna viitoare se va deschide Târgul de Crăciun în Ploieşti. Evenimentul va avea loc pe data de 29 noiembrie în centrul civic din municipiu. Reprezentanţii primăriei vor să dea un aer de eleganţă acestui târg care va fi deschis timp de o lună (29 noiembrie-29 decembrie), astfel că vor fi standuri care vor oferi spre comercializare mere coapte, castane prăjite, vin fiert şi alte produse tradiţionale, decoraţiuni pentru sărbători hand-made şi magazin de cadouri. Va exista şi un atelier al lui Moş Crăciun şi vor fi organizate zilnic spectacole, concerte de colinde, teatru de revistă, teatru de păpuşi, coruri de copii.
Deschiderea târgului se va face printr-un concert cu Fuego, pe 29 noiembrie la ora 17. Pe 5 decembrie, tot în centrul civic va fi aprins iluminatul de sărbători, la ora 17.
În ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, vor fi mai multe concerte de colinde organizate în aer liber.
Tot cu ocazia deschiderii târgului vor fi decoraţi 50 de brăduţi la ghiveci de elevii unor şcoli ploieştene, iar brăduţii vor fi donaţi ulterior unor familii nevoiaşe.