Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru zona joasă a judeţului Prahova, respectiv portocaliu de ninsori şi viscol pentru zona de munte, pentru intervalul 27 Noiembrie ora 20:00 - 28 Noiembrie ora 16:00.
Fenomene vizate: ploi abundente în zona joasă, respectiv ninsori abundente, strat consistent de zãpadã, intensificãri ale vântului în zona de munte.
În intervalul menţionat, în zona de munte va ninge abundent, se va depune strat de zãpadã consistent, iar vântul va avea intensificãri temporare cu rafale de 55...70 km/h spulberând zãpada şi determinând scãderea vizibilitãţii.
Având în vedere fenomenele meteorologice prognozate, manifestate prin intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi precipitaţii sub formă de ninsori, peste 221 de pompieri, cu 71 autospeciale de intervenţie şi 176 mijloace tehnice pompieri sunt pregătiţi să intervină în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele unde s-ar putea produce evenimente care pot pune în pericol viaţa semenilor sau a bunurilor acestora.
În judeţul Prahova, misiunile de acordare a primului ajutor medical calificat sunt asigurate de către echipajele SMURD, iar pentru căutare–salvare a persoanelor surpinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase sunt pregătite să intervină cu 2 autovehicule şenilate cu capacitate mărită de trecere.
La nivelul judeţului Prahova se va operaţionaliza Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiilor - etapa I ( Grupa operativă a ISU Prahova va fi la sediul unităţii), concomitent cu activarea Centrului Judeţean de Comunicare şi Informare Publică, iar la sediul primăriilor serviciul de permanenţă, şi se va monitoriza evoluţia fenomenelor meteorologice pentru a putea lua măsurile preventive care se impun, inclusiv în caz de urgenţă, în scopul limitării eventualelor efecte negative ale fenomenelor menţionate.
Pentru evitarea situaţiilor extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs şi să evite drumurile greu accesibile. De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
Este important să se urmărească la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor centrale şi locale.
ISU Prahova s-a pregătit pentru codul portocaliu de ninsori şi viscol
27 noiembrie 2017
- citeşte totul despre:
- anm,
- isu prahova,
- cod portocaliu,
- cod galben,
- ninsori,
- viscol,
- ploi,
- zapada
(733 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cine este adolescenta decedată în accidentul de la Ciorani
(7 martie 2020)
8050 vizualizări
Se pregăteşte încă un tun financiar la CSM Ploieşti! Scaunele de pe Ilie Oană schimbate la ...suprapreţ!
(5 septembrie 2021 - Cristina IANCU)
705 vizualizări
Mizil: Accident pe DN1B, între un autoturism şi o motocicletă
(16 august 2018)
283 vizualizări
Primăria Câmpina a inaugurat Ghişeul Unic
(3 aprilie 2014)
632 vizualizări
Incendiu puternic la Puchenii Mari. 1000 de baloţi s-au făcut scrum FOTO/ VIDEO
(14 august 2017)
577 vizualizări
Caz de Covid 19, confirmat la Curtea de Apel Ploieşti.
(19 iunie 2020)
815 vizualizări
Ploieşti-oraşul talcioc!
(28 ianuarie 2017 - Cristina IANCU)
1319 vizualizări
Autostrada A3 va avea tuneluri de 10 kilometri pe sub munte
(17 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
933 vizualizări
Risc însemnat de avalanşă în Munţii Bucegi. Mai multe trasee montane sunt închise
(29 noiembrie 2017)
59 vizualizări
Începe procesul lui Mircea şi Vlad Cosma
(15 aprilie 2014)
561 vizualizări
A dispărut o adolescentă în vârstă de 13 ani din Prahova
(2 mai 2020)
448 vizualizări
Comuna Tomşani are, în sfârşit, alimentare cu apă
(13 august 2013 - Alex POLICALĂ)
765 vizualizări
Nouă judeţe, inclusiv Prahova, sub cod galben de viscol!
(21 februarie 2017)
1019 vizualizări
O săptămână la schi la Sinaia!
(20 februarie 2018)
100 vizualizări
34,7 milioane de euro, costul estimativ pentru iluminatul public în Ploieşti
(16 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
210 vizualizări
Tânăr depistat drogat la volan în Strejnicu!
(22 august 2022)
1342 vizualizări
Prahovean suspectat că a înşelat mai multe edituri şi distribuitori de carte, cercetat de DIICOT
(9 martie 2017)
375 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























