Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează că face toate eforturile pentru ca eliberarea de paşapoarte să se realizeze „cât mai operativ”, arătând că serviciile de paşapoarte din 16 judeţe şi Municipiul Bucureşti vor lucra luni şi marţi, potrivit Agerpres.
FADERE, o asociaţie românească din Spania, a solicitat sâmbătă ministrului de Interne, Carmen Dan, să rezolve de urgenţă situaţia creată la ghişeele de eliberare a paşapoartelor, afirmând că în caz contrar va face plângere penală împotriva acesteia.
„Referitor la poziţia FADERE (...) — MAI îi asigură pe toţi cei care îşi preschimbă paşapoartele în această perioadă că facem toate eforturile pentru ca acest proces de eliberare a documentelor să se facă într-un mod cât mai operativ”, arată MAI, pe pagina de Facebook a instituţiei.
MAI precizează că în lunile de vară numărul cererilor de preschimbare a paşapoartelor depăşeşte cu 80-90% valorile din restul anului, iar în unele judeţe numărul acestora se dublează în această perioadă.
„Din păcate, această creştere semnificativă nu poate fi însoţită şi de dublarea numărului de ghişee sau de dublarea personalului care lucrează la serviciile de paşapoarte. Lipsa de personal se resimte şi în aceste servicii, iar pe acest fond, am fost nevoiţi să prelungim programele de lucru, să amânăm concediile din această vară pentru mulţi dintre angajaţi sau să găsim alternative de spaţii destinate eliberării de paşapoarte”, menţionează MAI
Potrivit MAI, în 12 judeţe şi în Municipiul Bucureşti serviciile de paşapoarte lucrează luni, iar în alte patru se va lucra marţi.
Serviciile de paşapoarte din 16 judeţe lucrează de Sfânta Maria
13 august 2017
(365 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cine monitorizează investiţiile prin fonduri europene? Bugetul unor instituţii din subordinea Primăriei ar putea fi diminuat!
(18 august 2015 - Cristina IANCU)
964 vizualizări
După ploi, au fost reactivate alunecările de teren în Prahova
(23 aprilie 2014 - Alex POLICALĂ)
260 vizualizări
Premiul de Toamnă, main event-ul reuniunii de sâmbătă!
(14 noiembrie 2019)
60 vizualizări
Centura de est a Ploieştiului va fi lărgită
(8 noiembrie 2013)
199 vizualizări
Rezultatele Concursului Naţional de Poezie „Iulia Hasdeu”
(8 noiembrie 2018)
562 vizualizări
Programul Naţional de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019 - 2023
(11 aprilie 2019)
142 vizualizări
Fotogalerie: Noua „Casă a Căsătoriilor“ a fost inaugurată
(31 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
1058 vizualizări
Dosarul lui Constantin Nicolescu, trimis înapoi la CAB, pentru rejudecare
(22 martie 2014)
97 vizualizări
Primarul Bădescu trebuie să aleagă ghiozdanele pentru elevi
(28 august 2013 - Alex POLICALĂ)
202 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de evaziune fiscală!
(8 august 2018)
114 vizualizări
Rata de absorbţie a banilor europeni s-a ridicat la 33,47%
(2 ianuarie 2014)
101 vizualizări
Sindicaliştii din TCE explică Prefecturii şi autorităţilor locale situaţia reală a troleibuzelor din Ploieşti! FOTO
(20 iunie 2017)
1334 vizualizări
În pat cu duşmanul! (pedelist...)
(29 iulie 2015 - Cristina IANCU)
232 vizualizări
Sindicatul din ANP: Acţiunile de protest vor continua, luni, penitenciarele Ploieşti, Focşani, Tichileşti, Drobeta-Turnu Severin şi Baia Mare
(3 octombrie 2016)
239 vizualizări
Zilele Ploieştiului ar putea fi organizate în luna mai
(14 ianuarie 2014)
894 vizualizări
Castigatorii Festivalului Concurs naţional de interpretare a muzicii folk Festivalul Castanilor
(8 octombrie 2018)
61 vizualizări
Vânzarea vagoanelor de tren la fier vechi a adus percheziţii şi în Prahova
(3 mai 2017)
512 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























