PSD vrea să abroge alineatul 2 al art. 165 din Codul de procedură fiscală, care prevede că impozitele datorate se pot achita doar după plata amenzilor neachitate, potrivit unui proiect de lege, iniţiatorii susţinând că primăriile au sesizat în repetate rânduri imposibilitatea colectării impozitelor.
Proiectul de lege depus la Senat, de patru deputaţi PSD, prevede că „la articolul 165 (din Codul de procedură fiscală-n.r.) alineatul 2 se aborgă”.
Iniţiatorii susţin că „sesizări repetate din partea unităţilor administrativ-teritoriale comunică o imposibilitate a colectării impozitelor locale, identificând ca unul dintre principalele motive reglementările în vigoare privind încasarea obligaţiilor bugetare”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.
Social-democraţii care au depus proiectul de lege argumentează că articolul 9 alin (8) din OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, prevede că amenzile de circulaţie se fac venit integral la bugetele locale, iar art. 165 alin. (2) din Codul de procedură fiscală introduce o prioritate în ordinea stingerii obligatiilor fiscale la bugetul local în sensul că impozitele datorate se pot achita doar după plata amenzilor neachitate, trimise spre valoriflcare către autoritatea publică locală, potrivit sursei citate.
Această prioritizare a stigerii obligaţiilor fiscale pe care le au cetăţenii diminuează sumele încasate la bugetele locale.
„Prioritizarea stingerii obligaţiilor a afectat execuţia la nivelul bugetului local prin diminuarea sumelor încasate întrucât există debitori care amână plata amenzilor contravenţionale în aşteptarea trecerii termenului de prescripţie, amânând astfel şi momentul achitării impozitului pe proprietate, generând o diminuare notabilă a veniturilor bugetare programate”, susţin deputaţii PSD.
Alineatul (2) al articolului 165 din Codul de procedură fiscală prevede ca „(…) în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate in titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligatie fiscală (..) ", prin excepţie de la regula generală care impune „stingerea de drept a obligatiilor fiscale principale în ordinea vechimii şi apoi a obligatiilor fiscale accesorii în ordinea vechimii, iar ulterior stingerea obligaţiilor cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului”, se arată în expunerea de motive.
Proiect de lege al PSD care pune plata amenzilor în aşteptare!
22 mai 2017
(351 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
O femeie în vârstă de 40 de ani a decedat într-un accident rutier la Ceraşu
(4 iunie 2020)
637 vizualizări
SGU, asaltată de CV-uri
(10 februarie 2014)
194 vizualizări
Licitaţie pentru finalizarea blocurilor abandonate de lângă Gara de Vest
(18 mai 2017)
652 vizualizări
Percheziţii în Ploieşti,Blejoi, Târgşorul Vechi şi Drăgăneşti
(24 decembrie 2015)
571 vizualizări
Ziua „Porţilor Deschise“ la AJOFM Prahova
(9 decembrie 2013)
406 vizualizări
Cum se va învăţa în fiecare şcoală din Prahova. 9 unităţi de învăţământ în scenariul roşu!
(10 septembrie 2020)
430 vizualizări
Mircea Cosma din nou în faţa ICCJ
(11 aprilie 2014)
492 vizualizări
Peste 680.000 de elevi vor primi gratuit rechizite, în anul şcolar 2014 - 2015
(14 martie 2014)
102 vizualizări
Parcul Municipal Ploieşti Vest finalizat la sfârşitul lunii martie
(12 martie 2016)
4445 vizualizări
Ploieştiul devine capitala mondială a jazzului! Începe Ploieşti Jazz Festival
(18 noiembrie 2019)
78 vizualizări
50 de jandarmi asigură ordinea publică pe timpul manifestărilor de la Tabla Buţii
(3 august 2016)
432 vizualizări
Focar de hepatită A la o şcoală din Prahova
(22 noiembrie 2016)
263 vizualizări
Fotografia zilei:Maşină de Poliţie ridicată de SGU!
(11 iunie 2014)
760 vizualizări
Bărbat din Valea Călugărească găsit decedat, după ce fusese dat dispărut
(11 noiembrie 2018)
285 vizualizări
Începe noua stagiune a Teatrului Toma Caragiu Ploieşti
(13 septembrie 2018)
1132 vizualizări
Patru maşini, cuprinse de flăcări într-o parcare din Ploieşti
(22 noiembrie 2019)
263 vizualizări
OMV Petrom, condamnată definitiv pentru moartea unui copil de 9 ani
(9 octombrie 2020)
304 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























