Asociaţia Curtea Veche, cu sprijinul Azomureş şi Redoxim, organizează miercuri, 22 martie 2017, un eveniment în cadrul căruia oferă elevilor de la Şcoala Gimnazială “Ion Ionescu” din judeţul Prahova un număr de 1.000 de volume potrivite vârstei lor.
Întâlnirea va atinge şi latura dezvoltării personale printr-o serie de discursuri motivaţionale ale invitaţilor: Iren Arsene Mate (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Călin Pop (director vânzări, Azomureş) şi Dan Condermann (pilot instructor Boeing 737 – Blue Air şi membru al formaţiei de zbor Iacării Acrobaţi) care le va povesti copiilor despre importanţa lecturii pentru o carieră de succes.
“Consider că o carte citită este şansa pe care copiii din mediul rural o pot avea pentru a îşi dezvolta imaginaţia şi gândirea, pentru a îşi atinge potenţialul maxim. Educaţia prin lectură este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le poti folosi pentru a schimba în bine lumea lor şi a celor din jur. ” declară Marius Gheorghe, reprezentantul Redoxim.
“Ecourile pe care acest program le face deja în comunităţile rurale din România ne determină să rămânem partenerii Asociaţiei Curtea Veche şi în acest an. Am reuşit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut şansa să fie martorii unor evenimente rare în comunităţile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor şi participă frecvent la un club de lectură organizat în şcoala lor. Sunt activităţi care pentru unii par banale, dar pentru comunităţile izolate din mediul rural reprezintă SPERANŢĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere şi la partenerii noştri locali, distribuitorii îngrăşămintelor Azomureş, un motiv în plus pentru care susţinem programul naţional de lectură Cărţile Copilăriei.” a declarat Mihai Aniţei, director general Azomureş.
Acţiunea face parte dintr-un proiect amplu iniţiat de Asociaţia Curtea Veche în cadrul programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei” şi desfăşurat în comunităţile agricole în parteneriat cu Azomureş, cel mai important producător de îngrăşăminte minerale din România. Transportul cărţilor este asigurat de Sameday Courier.
Donaţie de carte pentru elevii din Valea Călugărească
16 martie 2017
- citeşte totul despre:
- curtea veche,
- donatie,
- carti,
- elevi,
- prahova,
- valea calugareasca
(225 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Purtarea măştilor de protecţie este obligatorie în Prahova, doar dacă sunt asigurate de primării!
(8 aprilie 2020)
671 vizualizări
Ploieşti: Traseul 444, scurtat în perioada vacanţei elevilor
(17 decembrie 2014)
801 vizualizări
Din nou, percheziţii în Prahova. Suspecţii sunt acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală
(29 septembrie 2016)
132 vizualizări
Ploieştenii care nu-şi îngrijesc proprietăţile ar putea plăti un impozit mai mare de cinci ori
(7 noiembrie 2015)
391 vizualizări
Taximetrist din Ploieşti, confirmat cu coronavirus!
(13 iulie 2020)
708 vizualizări
Dezbatere la Primăria Ploieşti anunţată cu trei ore înainte de desfăşurare
(16 februarie 2017)
176 vizualizări
Trasee RATP deviate în Ploieşti, din cauza lucrărilor la linia de tramvai
(4 aprilie 2014)
683 vizualizări
SGU a ridicat maşina şefei Parcului Bucov
(30 octombrie 2013)
576 vizualizări
Femeie rănită într-un accident la Dumbrava! O maşină s-a răsturnat pe câmp
(16 ianuarie 2021)
264 vizualizări
Judeţele care vor avea cele mai mari creşteri economice în 2016. Prahova printre ele!
(29 decembrie 2015)
299 vizualizări
ISU a intervenit în mai multe localităţi din Prahova după furtuna de duminică dimineaţă
(24 august 2014 - Alex POLICALĂ)
314 vizualizări
Taxă pentru şoferii străini care circulă pe autostrăzile Germaniei
(2 noiembrie 2014)
88 vizualizări
CNAIR susţine că în buget sunt prevăzute sumele necesare pentru autostrada Comarnic-Braşov
(27 ianuarie 2017)
552 vizualizări
Ploieştiul sub zăpadă. RASP a dispus ca Rosal să acţioneze în tot oraşul!
(29 decembrie 2014 - Cristina IANCU)
278 vizualizări
Accident cu 5 autoturisme la Azuga. Trafic restricţionat!
(3 ianuarie 2019)
161 vizualizări
Adio sandale şi papuci la Ploieşti! Recomandările anti-căpuşe ale DSP Prahova
(4 mai 2018)
2001 vizualizări
Un şofer gonea cu 206 km/h prin Ploieşti!
(16 noiembrie 2017)
636 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























