Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, să îl suspende din magistratură pe procurorul Mircea Negulescu, până la finalizarea cercetărilor Inspecţiei Judiciare. Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat că o decizie în privinţa solicitării de eliberare din funcţie, prin demisie, a procurorului Mircea Negulescu a fost amânată de CSM, deoarece este o situaţie "neacoperită în totalitate de lege", iar riscurile, în acest caz, sunt multiple.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a aprobat, marţi, propunerea de suspendare din funcţie a lui Mircea Negulescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.
În acelaşi timp, CSM a amânat să ia o decizie în privinţa demisiei din magistratură a procurorului Negulescu.
"A fost o problemă interesantă, tehnică şi neacoperită în totalitate de lege. Dânsul (procurorul Mircea Negulescu, n.r.) este în cursul unei acţiuni disciplinare şi în acelaşi timp are o cerere de demisie", a explicat Cristina Tarcea, marţi, la ieşirea de la şedinţa plenului CSM.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adăugat că o decizie a CSM înainte de finalizarea acţiunii disciplinare ar putea avea consecinţe inclusiv asupra acordării pensiei de serviciu a magistratului.
'Se pune problema dacă în situaţia unui magistrat care este într-o acţiune disciplinară se poate lua act de o demisie, pentru că riscurile ar fi multiple. (...) După ce încetează calitatea de magistrat prin demisie se poate întoarce peste un an, doi, trei, pentru că demisia nu este un motiv neimputabil. Dacă îndeplineşte condiţia de pensie de serviciu, ieşind din magistratură, poate beneficia de pensie de serviciu, pe când dacă aşteaptă finalizarea actului disciplinar nu mai beneficiază de pensie de serviciu. Pentru a lămuri toate aceste aspecte care nu sunt reglementate de lege, decât să greşim şi să luăm o decizie pripită, am preferat să amânăm", a mai spus Tarcea.
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind solicitarea de eliberare din funcţie, prin demisie, a procurorului Mircea Negulescu s-a aflat, marţi, pe ordinea de zi a plenului CSM.
Cererea de demisie a lui Mircea Negulescu, fost procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Ploieşti, în prezent procuror la Parchetul Judecătoriei Câmpina, a fost transmisă pe e-mail şi fax în 17 februarie, la orele 20.37, şi a fost înregistrată în 20 februarie la Consiliul Superior al Magistraturii, a anunţat CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii a înregistrat în 17 februarie şi Nota Inspecţiei Judiciare cu propunerea de suspendare din funcţie a lui Mircea Negulescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.