Circulaţia rutieră pe DN1 Braşov - Predeal, pe sensul către Ploieşti, se desfăşoară îngreunat, la această oră, la kilometrul 156+600 de metri, în dreptul localităţii braşovene Timişu de Jos, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini. La ora transmiterii acestei ştiri, în zonă se circulă alternativ, iar poliţiştii rutieri au decis să devieze traficul de la Dârste spre Cheia.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, din cauza unui accident, traficul rutier pe DN1 Braşov - Predeal, pe sensul către Ploieşti, se desfăşoară îngreunat la kilometrul 156+600 de metri, în zona Timişu de Jos. În accident au fost implicate trei autoturisme.
Conform poliţiştilor de la Biroul Rutier Braşov, un autoturism a intrat în maşina aflată în faţa sa, proiectând-o pe contraens, unde aceasta a lovit un alt autoturism, nicio persoană nefiind rănită grav.
Din cauza accidentului, circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ.
Poliţiştii rutieri reamintesc că valorile de trafic sunt extrem de ridicate, iar între Braşov - Predeal - Buşteni şi Sinaia se formează, pe anumite tronsoane, coloane de autovehicule.
Din cauza aglomeraţiei de pe DN 1, dar şi a accidentului care a îngreunat şi mai mult traficul poliţiştii au decis ca circulaţia să fie deviată de la Dârste pe DN 1A Braşov - Cheia - Ploieşti, până când DN1 se va mai elibera, astfel că toate maşinile sunt acum direcţionate pe ruta ocolitoare.
De asemenea, şoferii care doresc să se întoarcă din Braşov în Capitală pot folosi, pentru a evita ambuteiajele, ruta Braşov – DN73 – Râşnov – Bran – Câmpulung – Piteşti – A1 – Piteşti – Bucureşti.
Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere grave, conducătorii auto trebuie să circule cu prudenţă sporită, să adapteze viteza de deplasare la starea carosabilului şi vizibilitate, să păstreze distanţa în mers între autovehicule pentru a putea efectua orice manevră în condiţii de siguranţă şi să utilizeze centurile de siguranţă, mai precizează Infotrafic.