Trei persoane au fost rănite, vineri după amiază, după ce autoturismul cu care circulau a derapat şi a căzut într-o râpă adâncă de 20 de metri pe drumul care urcă din staţiunea Sinaia la Cota 1.400 din masivul Bucegi. Acestea au reuşit să iasă din maşina care a aterizat pe roţi şi au urcat până pe marginea drumului, de unde au fost preluate de echipajele medicale şi duse la spital, scrie News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul s-a produs vineri după amiază la un kilometru de Cota 1.400 din masivul Bucegi, pe drumul care urcă din staţiunea Sinaia către Cotă.

Autoturismul în care se aflau trei persoane a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă, în condiţiile în care tot drumul este o înşiruire de curbe, şi a căzut 20 de metri în gol, aterizând pe roţi. Cei trei ocupanţi, dintre care unul rănit mai grav, au reuşit să iasă din maşină şi să urce singuri până la şosea, de unde au fost preluaţi de către echipajele medicale sosite la faţa locului, pentru a fi duşi la spital. 

Drumul care duce din staţiunea Sinaia spre Cota 1.400 se află în administrarea Primăriei Sinaia şi în fiecare iarnă autorităţile îl închid, interzicând accesul autovehiculelor. În anii precedenţi, reprezentanţii Primăriei au explicat că deszăpezirea acestui drum ar costa cât deszăpezirea a jumătate dintre străzile oraşului, motiv pentru care se recurge la închiderea drumului, turiştilor recomandându-li-se să urce la Cota 1.400 cu telegondola.