Administraţia Parcului Memorial „Constantin Stere” invită ploieştenii să participe, vineri, 16 septembrie 2016, la cea de-a III-a ediţie a evenimentului „Noaptea la Zoo”, care se va desfăşura începând cu ora 18.00, în Parcul Memorial „ Constantin Stere”.
Pe tot parcursul serii, în zona scenei, se va putea vizita expoziţia de fotografie “Secvenţe” a Clubului de Arte şi Turism Escamonde Ploieşti.
Evenimentul, derulat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova, Teatrul “Toma Caragiu” şi Filarmonica “Paul Constantinescu”, se va desfăşura după următorul program:
18.00 – 18.15 - Deschiderea oficială
Imnul de stat – Luciana Matei
18.15 – 19.15 – „Muzicanţii din Bremen” adaptare de Crisitan Pepino după H.C.Andersen, regia Cristian Pepino - Teatrul “Toma Caragiu”
19.15 – 19.45 – Moment muzical – Fanfara Consiliului Judeţean
19.45 – 20.45 – Spectacol de muzică folclorică - Filarmonica “Paul Constantinescu”
La ora 21.00, paşii vă vor fi călăuziţi de fachiri în lumea misterioasă a unei nopţi în grădina zoologică.