Operatorul de salubritate al Ploieştiului a prezentat autorităţilor locale flota de echipamente şi utilaje ce vor fi folosite  în iarna 2013-2014.

Aproximativ 40 de utilaje au fost prezentate în curtea societăţii Rosal, printre care şi mai multe autoturisme Toyota Hilux cu pluguri montate.

„Avem în plus faţă de contractul cu Primăria încă 20 de utilaje. Avem şi subcontractări cu alte firme. Suntem pregătiţi cu stocurile de materiale. Avem momentan 470 de tone de nisip şi 200 tone de sare. Aprovizionarea se desfăşoară în continuare pentru strânge stocuri de 5000 de tone de sare şi nisip. Vă pot garanta că vom interveni în maximum 10 minute şi că străzile vor fi curăţate foarte repede. Nu vă pot garanta că toate străzile vor fi practicabile dacă dacă va ninge non-stop două-teri zile. Vă pot garanta că plugurile vor intra pe toate străzile“, a declarat Gelu Constantinescu, director Rosal Ploieşti.

Comandamentul comun de deszăpezire este pregătit anul acesta cu 81 de utilaje, autospeciale de tip sărăriţă, autospeciale cu lamă, autofreze şi încărcătoare frontale. Pe lângă cele 81 de utilaje, mai există o suplimentare de încă 20 de maşini.

Reprezentanţii comandamentului sper să poată curăţa 902 de străzi din Ploieşti.