Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova efectuează, joi dimineaţă, percheziţii într-un dosar care vizează mai mulţi agenţi de poliţie acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni, între care abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că în cauză au fost emise cinci mandate de aducere, patru pentru agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Filipeştii de Pădure şi unul pentru un agent din cadrul Poliţiei Băicoi.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la fals intelectual.

Conform surselor citate, infracţiunile au legătură cu atribuţiile respectivilor agenţi pe linie de poliţie rutieră, iar faptele au fost comise în cursul anului 2015.