Fostul şef din BCCO Ploieşti Emanuel Saghel, arestat preventiv în luna august într-un dosar de corupţie, a fost plasat în arest la domiciliu, în acelaşi dosar fiind prelungit arestul preventiv pentru fostul şefal DGA Prahova Constantin Ispas, scrie MEDIAFAX.

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti au dispus, luni, scoaterea din arest preventiv şi plasarea în arest la domiciliu a fostului şef din cadrul Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti Emanuel Saghel, arestat preventiv în luna august într-un dosar în care este cercetat pentru luare de mită, trafic de influenţă, şantaj, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, Curtea de Apel Ploieşti a prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arestare preventivă pe numele lui Constantin Ispas, comisar şef, fost şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, cercetat în acelaşi dosar pentru luare de mită, trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte opersoană, folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spălare a banilor şi cercetare abuzivă.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.