Zeci de copii au luat cu asalt curtea Poliţiei Locale din Ploieşti pentru a participa la evenimentul Micul Poliţist Local. Micuţii au primit ecusoane cu însemnele instituţiei şi au asistat la demonstraţiile poliţiştilor din Grupa de Intervenţie Rapidă a Poliţiei Locale Ploieşti. Apoi au studiat atenţi echipamentul poliţiştilor şi au observat maşinile instituţiei.
Carmen Gheorghe, directorul Poliţiei Locale Ploieşti, a explicat că a organizat această acţiune deoarece a observat că micuţii se tem de poliţişti."Copiii trebuie să ştie că poliţiştii le sunt prieteni, iar atunci când au o problemă pot apela la un poliţist local fără teamă", ne-a spus Carmen Gheorghe.
La finalul acţiunii, toţi copiii au primit diplome de mici poliţişti locali şi o mulţime de dulciuri.