De câteva săptămâni lumea politică din Ploieşti vorbeşte doar despre preluarea clădirii OMV PETROM de către municipalitate. Vorbim despre clauze care conţin despăgubiri fabuloase, despre ce s-ar putea face cu acest imbobil, dar nimeni nu se întreabă dacă Primăria are nevoie de o asemenea clădire. Avocatul George Botez, consilier local PSD, ne-a explicat, pe scurt, care este situaţia imobilului din centrul Ploieştiului.
“Problema achitării către OMV a sumei de 10 milioane de euro drept răscumpărare a clădirii iniţial donată, iar apoi dată municipiului Ploieşti ca sponsorizare este o falsă problemă. Este o bombă de presă, daca vreti! Semnatarul contractului încheiat cu OMV nu a avut împuternicirea din partea Consiliului Local să îşi asume o astfel de obligaţie. Consiliul Local nu a aprobat o astfel de sarcină. Mai mult, cu ocazia dezbaterior în consiliu s-a stabilit clar că preluarea imobilului se va face fără sarcini, cu excepţia locaţiunilor care se aflau în desfăşurare.”, ne-a spus George Botez.
Consilierul PSD consideră că “legalmente vorbind, în lipsa aprobării exprese din partea Consiliului Local, municipalitatea nu are obligaţia de a răscumpăra această clădire şi nicio obligaţie de plată faţă de OMV.” “Cele consemnate în contract sunt nule absolut pentru depăşirea limitelor mandatului semnatarului.”, a adăugat avocatul Botez.
“In mod practic, este normal ca OMV să colaboreze cu municipalitatea în acest sens deoarece doreşte să rămână clădirea la municipalitate. Este explicabil întrucât clădirea nu este vandabilă pentru OMV şi nu are niciun interes să o reia în proprietate şi să achite taxe ca deţinător.”, ne-a mai declarat George Botez
“Nu a fost să fie spital, deşi am fost plini de bune intenţii. Dacă vom găsi ce să facem cu ea, o păstrăm. Dacă nu, să se intoarcă la OMV, de unde a venit ! Dar nici să o luăm doar ca să avem o clădire în plus în patrimoniu, destul de costisitoare de intreţinut şi să ne asumăm că vom face activităţi culturale în ea. Asta sigur nu va merge! Nu prea se pretează pentru grupe de dansuri populare”, a încheiat consilierul local PSD.
Vă reamintim, că la dezbaterea organizată de câţiva parlamentari prahoveni în legătură cu Spitalul de Pediatrie a fost discutată problema unei clauze din contractul de donaţie, clauză care prevede că municipalitatea ar putea să achite o penalizare de 1% din valoarea imobilului în situaţia în care nu va muta unitatea medicală acolo. Au urmat dezbateri aprinse, s-au aruncat cu pietre în diverşi politicieni, însă nimeni nu a studiat cu adevărat situaţia juridică a respectivului contract.
Cu alte cuvinte…mult zgomot pentru nimic! Dar, după toate aceste dezbateri rămâne o singură întrebare: are nevoie Primăria Ploieşti de imobilul OMV Petrom?