Serviciile Ordine Publică şi Intervenţie Rapidă din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti au desfăşurat miercuri, 22.04.2015,  acţiuni pentru prevenirea circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală pe străzile municipiului.

Poliţiştii  locali au aplicat nouă amenzi contravenţionale căruţaşilor care nu au respectat traseele stabilite de municipalitate. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 4500 lei, conform H.C.L. nr. 444/2011 pentru aprobarea unor reglementări cu privire la accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală şi a vehiculelor folosite, trase sau împinse, în municipiul Ploieşti.

Astfel, s-a acţionat cu precădere în zona străzilor unde sunt amplasate ghene de gunoi, cunoscut fiind faptul că persoanele în cauză folosesc aceste mijloace de transport pentru colectarea deşeurilor din plastic sau metal, precum şi pe străzi unde circulaţia căruţelor îngreunează traficul rutier. Persoanele sancţionate au fost depistate pe străzile Erou Sergent Mateescu, Rariştei, Spătari, Covurlui, Roşiori, Gradinari şi Democraţiei.

Pe strada Erou Sergent Mateescu a fost surprins A. George, de 23 ani, care transporta în căruţă doi saci cu peturi colectate din zonele platformelor gospodăreşti, în cantitate de aproximativ 120 kg. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei, luându-se şi măsura complementară de confiscare a atelajului.

Astfel de acţiuni în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul deţinătorilor de vehicule cu tracţiune animală vor avea loc permanent, pentru ca aceştia să respecte traseele stabilite de municipalitate prin H.C.L. nr. 137/2012.

Totodată, pentru depozitarea deşeurilor menajere pe domeniul public, în afara recipienţilor de pe platformele gospodăreşti, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 800 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 228/2006.