Deşi o ţară întreagă a văzut cum angajaţii firmei de pază şi securitate BGS au folosit mănuşi de luptă şi gaze lacrimogene în intervenţia lor împotriva suporterilor români, reprezentantul BGS, Antoniu Ungureanu, neagă cu vehemenţă aceste lucruri.
Întrebat fiind la sport.ro cum explică folosirea manuşilor cu ţinte de plastic împotriva suporterilor, acesta a declarat că ele nu au fost folosite şi că fac parte din echipamentul agenţilor de la monitorizare şi a celor care îşi desfăşoară activitatea pe ATV-uri, ca mănuşi de protecţie. Referitor la folosirea gazelor lacrimogene, Ungureanu a declarat că BGS nu a folosit asemenea mijloace de intervenţie, gazele lacrimogene fiind utilizate de Jandarmerie.
Probabil că aceste „apărări” ar fi fost posibil de înghiţit dacă nu ar fi existat fotografii realizate de presă în care hoardele de intervenţie BGS nu apar echipate „ca la carte” pentru război, cu mănuşi de atac şi cu sprayuri lacrimogene în funcţiune. Cert este că din partea BGS şi a autorităţilor se minte „ la greu” şi se continuă a se arunca întreaga vinovăţie pe umerii suporterilor ultras din galeriile echipelor Steaua, Dinamo şi Petrolul.
Cum această declaraţie a reprezentantului BGS este una mincinoasă, aşteptăm ca autorităţile judiciare să se sesizeze şi să înceapă o anchetă serioasă asupra modului de aplicare a dispoziţiilor legii Mitică Dragomir. Este mai mult decât clar că această lege a devenit o jucărie în mâna jandarmeriei şi a firmelor de pază agreeate de aceasta, firme care realizează venituri considerabile pe spatele suporterilor din fotbal.
Credem, la maniera cea mai serioasă, că „războaiele” cu ultraşii sunt întreţinute artificial de firmele de pază şi de către Jandarmerie, în acest mod putându-se cheltui sume imense în legătură cu fotbalul, spre binele şi bunăstarea câtorva persoane implicate în fenomen.