Privite de toată lumea drept o modalitate de fluidizare a traficului rutier pe DN1 în zona staţiunilor, cele patru pasarele pietonale de la Comarnic, Azuga şi Buşteni au deja primii „adversari”. Dacă Emanoil Savin, primarul de la Buşteni, a declarat că le acceptă doar pentru puţin timp, deputatul Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova, este mult mai dur în declaraţii.

„Este un proiect foarte prost. Staţiunile montane nu sunt Puchenii Mari sau Gorgota. Aici ninge, îngheaţă, este frig cea mai mare parte din an. Cum să obligi un bătrân de 70 de ani să urce pe structura asta metalică în plină iarnă? Chiar şi vara îi va fi dificil, darămite când se strică timpul”, ne-a declarat Mircea Roşca.

Parlamentarul, care reprezintă în Camera Deputaţilor Colegiul 1 Valea Prahovei, ne-a povestit că există un proiect îndrăzneţ de astfel de pasarele pentru DN1, acoperite cu fibră de sticlă şi încălzite, proiect mult mai costisitor, dar mult mai util pentru zona montană. Roşca ne-a explicat că nu critică implicarea lui Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, în montarea celor patru pasarele, ci soluţia găsită de reprezentanţii CNADR şi ai Ministerului Transporturilor.

„Mircea Cosma este persoana care se implică şi care duce întotdeauna un proiect la capăt. Dar soluţia a fost gândită de cei din ministerul Transporturilor, care probabil nu au fost niciodată la munte în plină iarnă. O să îi rog să vină în decembrie la Buşteni sau Azuga şi să ne arate cum se poate traversa strada pe aceste pasarele”, ne-a mai spus Roşca.

Liderul PNL Prahova este nemulţumit şi de costul mare al pasarelelor şi de faptul că s-a discutat că acestea sunt montate provizoriu. „Am auzit că cele patru pasarele au fost montate provizoriu. Păi au costat zeci de mii de euro. Suntem atât de bogaţi încât ne permitem să aruncăm banii pe fereastră? Ce vor spune cei de la Curtea de Conturi de această cheltuială?”, a mai spus Roşca.

Vă reamintim că pe DN1, la Comarnic, Buşteni şi Azuga au fost montate patru pasarele pietonale suspendate destinate fluidizării traficului rutier în zona staţiunilor montane.