Utilizatorii de internet din România deţin, la ora actuală, 8,5 milioane de conturi înregistrate pe Facebook, iar 84,21% dintre aceştia şi-au setat oraşul, arată datele contorizate de portalul Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua de socializare.

Din totalul numărului de conturi, aproape 1,20 de milioane erau administrate din Bucureşti (16,72%).

La polul opus, cu numărul cel mai mic de utilizatori Facebook, se situează oraşele Drăgăşani şi Bragadiru (câte 11.000 de persoane, 0,11% din total), respectiv Câmpia Turzii (10.450 persoane) şi Târgu Secuiesc (10.080 persoane).

De asemenea, din cele 8,5 milioane de conturi, 7,16 milioane (84,21%) au oraşul setat.

Potrivit statisticii Facebrands, persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (28,3% din total) deţin supremaţia la capitolul accesării cu frecvenţă ridicată a Facebook. Pe locurile următoare se situează persoanele cu vârste între 18 şi 24 de ani (22,1%), cele între 35 şi 44 ani (20,6%), respectiv utilizatorii cu vârste între 45 şi 54 de ani (11,3%).

Raportul dintre persoanele care utilizează reţeaua de socializare Facebook continuă să fie în favoarea bărbaţilor, cu 60,61% din totalul conturilor. Femeile utilizează Facebook în proporţie de 39,39%, în timp ce, din punct de vedere al stării civile, persoanele căsătorite sunt pe primul loc (64,99%), urmate de persoanele singure, cu 23,74% din total, şi persoanele aflate într-o relaţie (9,89%).

În ceea ce priveşte clasamentul general al celor mai accesate pagini înregistrate pe Facebook de către vedetele din România, pe prima poziţie se clasează Inna, cu 12,06 milioane de fani, urmată de trupa Akcent (3,66 milioane de fani) şi Alexandra Stan (3,47 milioane fani).

Facebrands.ro este site-ul care monitorizează paginile create pe Facebook de persoane şi instituţii (companii, ONG-uri etc.) şi arată creşterea numărului de fani al acestora pe zile şi săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeaşi categorie.

AGERPRES