Simona Halep (27 de ani, 6 WTA) s-a calificat în această dimineaţă în turul III de la Wuhan, după victoria în minimum de seturi izbutită în meciul cu Barbora Strycova (33 de ani, 34 WTA), câştigat cu 6-3, 6-2.
La primul meci după o lună de pauză, Halep a etalat un nivel promiţător, fapt remarcat inclusiv de ea la interviul acordat la finalul meciului: „Mă simt foarte bine! Am jucat mai bine ca anul trecut. Sunt fericită pentru că m-am întors aici şi încerc să joc cel mai bun tenis al meu.
O ştiu bine pe Barbora, sunt mereu încrezătoare când joc cu ea, dar e dificil. E o jucătoare foarte bună, dar eu încerc mereu să joc cât mai bine”, a declarat Halep.
Simona o va întâlni în turul următor pe Elena Rybakina (Kazahstan, 20 de ani, 50 WTA), câştigătoarea de la Bucureşti din acest an, care a trecut în trei seturi de tunisianca Ons Jabeur (25 de ani, 54 WTA), scor 6-1, 6-7 (3), 6-2.
În sezonul anterior, chinuită şi de o accidentare deranjantă la spate, Halep pierdea în primul tur de la Wuhan în faţa slovacei Dominika Cibulkova, scor 0-6, 5-7.
Sursa: www.gsp.ro