Sinăianca Ana Bogdan, locul 107 WTA, a obţinut cea mai importantă performanţă din carieră, calificarea în turul al treilea al unui grand slam, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 54 WTA, în manşa secundă a Australian Open.
Înaintea acestei ediţii a competiţiei de la Melbourne, Bogdan mai evoluase de cinci ori pe tabloul principal al unui "major", iar cea mai bună performanţă a ei a fost accederea în turul al doilea, de două ori la US Open şi o dată la Wimbledon.
Joi, Ana Bogdan s-a impus după două ore şi şase minute şi în urma acestui succes va ajunge pentru prima dată în Top 100 WTA.
Românca în vârstă de 25 de ani va evolua în manşa următoare cu americanca Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17, sau cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 92 WTA.
Calificarea în manşa a treia este recompensată la Australian Open cu un premiu de 142.500 de dolari australieni (93.000 de euro) şi cu 130 de puncte WTA.
Bogdan este prima româncă în turul al treilea la Melbourne, la simplu. Doar Simona Halep mai poate ajunge în această fază, dacă va trece de jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard.