Întâlnirea de astăzi de la Camera de Comerţ şi Industrie a stabilit clar un lucru. Suporterii nu vor ca noul Petrolul să fie creat pe o altă structură deja existentă, nici măcar pe asociaţia marilor fotbalişti ploieşteni, Petrolul 52, la care au aderat nume grele, începând cu Mircea Dridea şi continuând cu Iuhas, Camil Oprişan, Liliac, Tavi Grigore, Ion Cojocaru, Dumitru Jipa, fraţii Crângaşu.
Reprezentanţi ai facţiunilor din cele două peluze, Liga Constantin Tabarcea sau ADGA au concluzionat că Petrolul trebuie să înceapă pe o structură total nouă şi numai cu sigla şi culorile originale, indiferent cât durează revenirea mărcii la primărie. Adică, potrivit cererii exprese a suporterilor, noul proiect nu poate să înceapă fără marcă. Iar marca nu poate fi folosită până când SC FC Petrolul SA, societatea deţinută de Dan Capră, nu intră în faliment. La ora discuţiilor nu se ştia de decizia Tribunalului Prahova care a hotărât intrarea în faliment. Sunt 7 zile în care se poate depune contestaţie. Mai sunt alte proceduri de urmat până când marca se întoarce la municipalitate, dar ideea e că, în principiu, noua echipă poate porni la drum mai repede. Cel mai probabil, la nivelul Ligii a III-a.
Fostul mananger al Petrolului, contestat chiar în sală de unul dintre suporteri, care i-a reproşat, indirect, veniturile încasate de la primărie în timpul mandatului, a explicat apoi problematica mărcii şi a promis că va merge la Dan Capră să-l convingă să renunţe la drepturile asupra acesteia. Iarăşi, intervenţia a fost susţinută înainte de publicarea deciziei de intrare în faliment.
Ajungem la mediul de afaceri, în fapt scopul întrunirii fiind găsirea unor surse de finanţare pentru noul proiect. Din păcate, puţini sunt cei care s-au arătat interesaţi deşi au existat promisiuni la precedenta întâlnire că senatorul Andrei Volosevici va veni personal cu doi posibili finanţatori. N-a venit. Dintre cei prezenţi, unul singur a vorbit cu banii pe masă, cum se spune. Adrian Nistoroiu, de la Vispesti Glass, a anunţat că e dispus să intre cu 100-200 de mii de euro. Costin Ene, de la Ekatrust, e dispus să dea şi el bani şi a propus ca finanţatorii să participe egal. Adrian Moroianu a specificat că vine ca om de fotbal şi a făcut mai multe propuneri, una dintre ele fiind funcţionarea în paralel a unei echipe până la întoarcerea mărcii la Primărie. Ideea a fost respinsă de suporteri. Alţi afacerişti apropiaţi ai fenomenului fotbalistic din Ploieşti prezenţi în sală au fost Lucian Rădulescu, Harold Hamunga şi Cosmin Păduroiu. Şi cam atât!