La conferinţa de presă de astăzi, căpitanul Alberto Cobrea a ţinut să facă distincţie între jucători, angajaţii clubului şi “încă două persoane”, pe de o parte, şi patronat.
Cobrea a precizat că revenirea echipei în cărţi pentru evitarea retrogradării se datorează exclusiv lor.
“De când am luat banderola, am spus cu convingere că voi spera în salvarea echipei până la final, bazându-mă pe valoarea individuală şi pe caracterul fiecăria dintre jucătorii Petrolului. Mă bucur mult că am păstrat aceste speranţe şi pe finalul acestui campionat. Avem mare noroc că Mister (Gane- n.r.) a acceptat acesată provocare şi că a venit într-un moment în care situaţia era execrabilă. Dumnealui ne-a arătat cum trebuie să luptăm. Mă simt acum ca un pugilist care, timp de 11 reprize, a încasat lovituri din toate părţile şi, în cea de-a 12-a, are şansa de a da câteva lovituri decisive şi de a câştiga meciul. Tot ce s-a făcut până acum bun se datorează exclusiv nouă, jucătorilor, stafului tehnic şi oamenilor de lângă noi. Despre club (n.r. – s-a referit la patronat), nu vreau să vorbesc prea multe”, a declarat căpitanul Petrolului la conferinţa de presă de astăzi.