Bernardo Ribeiro (26 de ani), un mijlocaş brazilian legitimat la Atletico Friburguense, în ţara natală, a decedat, sâmbătă, după ce s-a prăbuşit pe gazon în timpul unei partide amicale, iar medicii au indicat faptul că ar fi avut probleme cu inima, anunţă The Sun.
Este al doilea fotbalist care îşi pierde viaţa pe terenul de fotbal, în doar două zile, după camerunezul Patrick Ekeng, fotbalistul clubului Dinamo Bucureşti, care s-a prăbuşit pe teren la doar şapte minute după ce a fost introdus pe gazon, în timpul meciului cu FC Viitorul, iar medicii n-au mai putut să-l resusciteze deşi au încercat timp de 80 de minute.
La fel ca şi în cazul lui Patrick Ekeng, mijlocaşul brazilian în vârstă de 26 de ani a fost transportat la spital de către medicii prezenţi la stadion, dar, în ciuda eforturilor, Bernardo Ribeiro s-a stins din viaţă la spital. Sursa citată mai scrie că medicii care au încercat să-i salveze viaţa brazilianului au indicat faptul că acesta ar fi avut probleme cu inima. Momentan nu a fost dat niciun verdict oficial în cazul ambelor decese.
Ribeiro petrecut 12 ani la brazilienii de la Flamengo, club la care şi-a făcut junioratul, dar debutul oficial la seniori l-a avut in Albania, la Skenderbeu, echipă cu care s-a confruntat Dinamo Zagreb, echipa românului Alexandru Măţel, în preliminariile Ligii Campionilor. Apoi a ajuns în Australia, la Newcastle Jets, în Finlanda, la IFK Mariehamn, după care a revenit în Brazilia, la Inter de Lages. Mijlocaşul semnase cu Friburguense, club pentru care a jucat ieri într-un meci amical. Jucătorul era căsătorit cu Katie Ribeiro.