Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe germanca Julia Goerges cu 6-4, 6-1.

Halep (24 ani), cap de serie numărul cinci la Miami Open, a trecut într-o oră şi 34 de minute de Goerges (27 ani, 66 WTA).

Românca are acum avantaj în meciurile directe, scorul fiind de 2-1, după ce Goerges s-a impus cu 6-4, 2-6, 6-3 în 2009, în optimi la Paris, iar Halep a câştigat cu 6-2, 6-0 în 2014, în primul tur la Madrid.

Halep şi-a asigurat un cec de 67.590 de dolari şi 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe britanica Heather Watson (23 ani, 69 WTA), învingătoare cu 3-6, 7-5, 6-3 în faţa belgiencei Yanina Wickmayer.

Simona Halep a câştigat ambele partide cu Watson, cu 4-6, 6-4, 6-2 în 2013, în primul tur la US Open, şi cu 6-2, 6-4, în 2014, în turul al doilea la Roland Garros. 
Jucătoarea constănţeană s-a retras din proba de dublu, unde trebuia să facă pereche cu Daniela Hantuchova (Slovacia), din cauza unor probleme medicale, potrivit site-ului WTA.

Duminică, în turul al treilea la Miami Open vor juca alte două românce, Monica Niculescu (împotriva americancei Coco Vandeweghe) şi Irina Begu (contra cehoaicei Krystyna Pliskova).

AGERPRES