Românii au doi vecini buni, Serbia şi Marea Neagră, se spune în popor. Sârbii n-au atâtea opţiuni. Premierul Ivica Dacici a declarat, într-o întrevedere cu Ponta, că Serbia are doar unul singur: România.

În ciuda unor contorsiuni ale istoriei care au supus la mari presiuni atât România, cât şi Serbia, sentimentul, în ambele state, ar fi de simpatie reciprocă.

Se simte din atitudinea sârbilor faţă de noi. Ţara lor, atât cât a mai rămas din ea, se aseamănă izbitor cu România în vecinătatea Dunării, inclusiv la gunoaiele aruncate pe marginea străzii, dar, odată cu înaintarea către Zlatibor şi Muntenegru, Serbia se transformă într-o Austrie subalpină ordonată. Case frumose, toate acoperite cu ţiglă adevărată, sunt urcate pe dealurile abrupte, iar împrejurimile sunt bine îngrijite. Totul este de un verde crud, acel verde specific muntelui.

La Zlatibor, staţiune aflată pe drumul Muntenegrului, la 1.000 de metri altitudine, urci parcă dintr-o dată. În vreo 10 kilometri, ajungi de la 500 la 1.000. Aici, prima senzaţie pe care o ai este de surpriză!

Staţiunea este cu adevărat frumoasă, cu nimic mai prejos decât altele preferate ca destinaţii de cantonament de echipele din România. Iar una dintre metodele prin care autorităţile au dezvoltat locaţia este de-a dreptul ingenioasă. Au dat teren gratis, cu condiţia ca beneficiarul să construiască din resurse proprii, nu una, ci două case de vacanţă la fel. Una o ia statul şi o introduce în circuitul turistic. Cealaltă îi rămâne proprietarului. Aşa se face că, în centrul staţiunii, casele sunt identice două câte două. Peluzele sunt generoase şi curate, păstrând şi elemente naturale care nu fac decât să sporească farmecul şi bunul gust. Tot în centru, este amenajat un lac de agrement. De altfel, locaţia este ideală pentru familii cu copii, prin oportunităţile pe care le oferă.

 Ce n-are Zlatiborul - şi asta este important pentru echipele care fac pregătirea aici – este că nu toate terenurile au gazon pus pe nisip. Sunt 11 în total şi unele sunt construite după vechile metode. Trebuie însă să plouă mult ca gazonul să ţină apă. De exemplu, duminică, gazonul pe care se pregăteşte Petrolul a suportat destul de bine reprizele de ploaie torenţială de pe parcursul zilei.

Este destul de frig la Zlatibor pentru o zi de vară la Ploieşti, dar, ajuns la stadion, ţi se încălzeşte instantaneu inima. Sârbii au ridicat lângă drapelul lor, pe cel al României! Este o dovadă de respect şi, cum spuneam, de prietenie.

De altfel, gazdele au mare grijă de delegaţia Petrolului. Delegatul organizatorilor, Predrag “Pedja” Klasovic, vorbeşte perfect româneşte şi asigură perfect legătura dintre petrolişti sârbii de la Zlatibor.

Aerul de munte, proaspăt, răcoros este perfect pentru pregătirea de care lupii au nevoie. Şi partenerii de antrenament sunt buni. Echipele din prima ligă din Serbia sunt adversare ideale pentru jocurile amicale, pentru că jucătorii lor ştiu şi cu mingea, pun şi osul, cum se spune.

Jocurile cu Vojvodina şi Subotica sunt bune exemple în acest sens. Ambele s-au încheiat cu remiză şi Mirel Bolboaşă s-a supărat rău că a fost tras de tricou şi, astfel, n-a putut interveni la golul egalizator al celor de la Subotica. Până la urmă, nu rezulatul contează, ci pregătirea, în ansamblul ei.

Or aici, la Zlatibor, Petrolul a găsit locul propice pentru a pregăti campionatul care începe peste 10 zile.