Site-ul UEFA a anunţat că CFR Cluj şi Astra au intrat în atenţia camerei de judecată a Corpului de Control Financiar din cadrul forului continental pentru că înregistrează datorii către alte cluburi, angajaţi şi autorităţi.
"Camera de investigaţii a CFCB, condusă de Umberto Lago, a anunţat că patru cluburi participante în ediţia 2014/2015 a Ligii Europa au fost deferite camerei de judecată a CFCB, pentru încălcarea cerinţelor de monitorizare, în special pentru importante datorii câtre alte cluburi, angajaţi şi autorităţi fiscale şi sociale, la 30 iunie şi la 30 septembrie 2014", se arată în comunicatul UEFA.
Pe lângă cele două echipe româneşti, în atenţia UEFA se mai află şi FK Ekranas (Lituania) şi Bursaspor (Turcia). Decizia în cazul celor patru echipe va fi anunţată până la finalul anului.
În luna septembrie a acestui an CFCB a decis ca banii primiţi din participarea în cupele europene de 5 cluburi să fie blocaţi, iar printre acestea s-au găsit şi cele două. Tot acelaşi motiv era invocat şi atunci. Buducnost Podgorica a ieşit între timp din atenţia celor de la UEFA.
SURSA: gsp.ro