Fotbaliştii Petrolului se află la finalul cantonamentului ordonat de antrenorul Gheorghe Mulţescu. Vineri, lupii au avut un singur antrenament, faţă de zilele trecute, când jucătorii au fost solicitaţi la maximum pentru a ajunge la nivelul de pregătire fizică pe care şi l-a propus tehnicianul.
Stagiul va fi încheiat sâmbătă, cu meciul amical susţinut în compania grupării FC Viitorul. Meciul este închis publicului.
Cantonamentul şi jocul de verificare reprezintă criteriile după care Gheorghe Mulţescu va alcătui lotul pentru următoarele partide oficiale. Tehnicianul va întocmi un raport pentru fiecare fotbalist al Petrolului (desigur, cu excepţia celor plecaţi la naţională sau accidentaţi), însă rămâne de văzut dacă oficialii clubului vor trece la rezilierea contractelor jucătorilor care primesc calificative negative din partea lui Mulţescu, aşa cum propunea antrenorul după meciul cu Steaua. Asta, dacă va fi cazul.