Scandalul care a avut loc la clubul Petrolul, soldat cu două demisii extrem de importante la echipă, a dat naştere la diverse speculaţii. Combatanţii din cele două tabere au dat declaraţii contradictorii. Pe de-o parte, patronul echipei, Dan Capra şi Directorul Executiv, Andi Crângu, au afirmat că ruperea relaţiei cu Răzvan Lucescu s-a făcut în termeni dacă nu eleganţi, cel puţin decenţi, în timp ce Răzvan Lucescu şi „geamănul” său, Mario Nicolae, au adoptat o strategie ofensivă în declaraţiile lor, invocând „sacrificarea” lui Lucescu şi denigrarea celui din urmă.
Indiferent care au fost termenii reali ai despărţirii, un lucru este indiscutabil. Cu un lot de o valoare considerabilă, Petrolul nu a jucat mai nimic în acest an competiţional. Singura excepţie a constituit-o meciul de la Plsen, poate unul de referinţă în istoria clubului, chiar dacă echipa cehă nu este Liverpool. Sigur, s-ar putea găsi şi contraargumentul victoriilor cu Iaşul (5-1 în deplasare) şi Botoşaniul (4-1 acasă), însă valoarea echipelor învinse este extrem de scăzută, astfel încât aceste victorii nu pot reprezenta repere într-o evaluare corectă.
Jocul în scădere al echipei petroliste a creat mari nemulţumiri şi în galerie, ultraşii nereţinându-se în a arunca cu invective la adresa conducerii clubului cât şi la adresa unora din lotul de jucători, plini mai mult de fiţe decât de dăruire faţă de culorile galben-albastre. Adică faţă de aceia care preţuiesc mai mult cluburile de noapte decât pe cele de fotbal. Mut să fi şi tot ai spune ceva ! Şi, în acest context a izbucnit scandalul, unul care ar putea fi benefic pentru toată lumea.
Pe de-o parte, Lucescu junior a dat dovadă că a ajuns la capătul unei crize de imaginaţie ca antrenor, echipa jucând extrem de slab. Pe de altă parte, atât antrenorul cât şi conducerea clubului au dat dovadă de prea multă toleranţă faţă de unii dintre componenţii echipei, în primul rând faţă de Mutu, devenit din nou clientul tabloidelor şi al cluburilor de noapte. De aici, până la destabilizarea atmosferei la echipă şi la apariţia conflictelor în vestiar a fost un drum extrem de scurt. Tensiunea a răbufnit în cazul Hoban, când toată lumea s-a făcut că nu vede aceste lucruri. Hoban a plecat, însă tensiunea a rămas. Iar ieri a făcut o explozie mare, numai bună de speculat prin presa centrală.
O eventuală aducere a lui Gheorghe Multescu ar însemna, în primul rând, o binemeritată răsplată a acestuia pentru realizările sale din perioada martie-mai 2012 când, în pofida tuturor aşteptărilor, a reuşit să evite retrogradarea Petrolului, aflată chiar în anul în care se inaugura Stadionul Ilie Oana. Să ne amintim că cu o echipă mult mai slabă valoric, Mulţescu a reuşit nu numai să evite retrogradarea, dar şi să schimbe faţa echipei prin schimbarea jocului, dintr-unul anost marca Rachită în unul care să fie nu numai eficient, dar şi plăcut pentru spectatori.
În al doilea rând, aducerea lui Mulţescu înseamnă un şoc la echipă, putând trezi dorinţa de afirmare a unora dintre jucătorii aflaţi în planul secund al lotului. În fine, aducerea lui Mulţescu că antrenor ar putea fi un semn al schimbării unei atitudini şi tactici păguboase care nu place publicului ploieştean şi care a ţintit mai degrabă obţinerea unui egal decât a unei victorii.
Însă, acum, nu ştim dacă Multescu va fi sau nu alesul. Conducerea clubului a promis că miercuri, la ora 17.00 va anunţa oficial numele antrenorului, declarând că nu s-a semnat nici un contract. Pe de altă parte, Mulţescu a început să dea declaraţii la posturile de televiziune în care se consideră deja antrenorul ploieştenilor. "Vreau să cunosc foarte bine jucătorii. Aşa am preluat echipa şi acum doi ani, tot în timpul campionatului. O să îl sun pe Răzvan, mi-ar plăcea să vorbească cu mine, eu o să îl caut. Mă bucur că am şansa să fac o performanţă adevărată, nimeni nu a apreciat ce am făcut data trecută.", a declarat Gheorghe Mulţescu, la Digisport.
Finalmente, a trebuit să mai treacă o noapte pentru ca apele să se limpezească. Noaptea este un sfetnic bun, se spune prin popor. Aşa o să fie, oare ? Eu sper că DA !