După victoria senzaţională a Petrolului în dauna Viktoriei Plzen, toate posturile de televiziune care au comentat meciul au avut o dezbatere legată de viiitorul lui Mutu la echipa naţională. Este interesant să discuţi despre viitorul unui jucător de 35 de ani care a anunţat public că va fi ultimul său sezon şi că şi-l doreşte să fie de excepţie. Aseară, Mutu a demonstrat că s-a maturizat suficient încât să-i fie şters cu buretele trecutul, uneori prea tumultuos şi neconformist.
Toţi comentatorii sportivi au apreciat excelenta prestaţie a decarului ploieştean, dar tot ei au pus întrebarea privitoare la echipa naţională : îl va chema Piţurcă pe Mutu să conducă jocul tricolorilor? Şi asta în condiţiile în care am avut atât de mult de suferit prin lipsa unui jucător care să imprime o linie a jocului într-un sistem păgubos, urât şi antifotbalistic imprimat de selecţioner.
Cert este că Mutu se afla într-o formă de zile mari, atât fizic cât şi psihic. Fizic a demonstrat că poate duce un meci întreg fără să aibă sincope în exprimare, că şi-a revenit la forma care l-a consacrat în tinereţe şi care l-a făcut să joace în marile echipe ale Europei. Ştie să îşi dozeze efortul pe teren şi să aibă ştiinţa jocului eficient. Psihic a trecut peste barierele care-i limitau jocul şi a redevenit lider. Pentru că, în orice echipă, Mutu poate fi lider.
După prestaţia cu Viktoria Plzen, o eventuală neconvocare a lui Adrian Mutu la echipa naţională ar demonstra doar că Piţurcă nu are nicio urmă vagă de caracter şi că are alte interese decât alcătuirea celei mai bune echipe de moment. Dacă iar va convoca la naţională rezerve de prin Europa, fără jocuri în picioare, doar pentru că aceştia, vezi Doamne, s-ar încadra în ideea sa de joc (care o fi aceea?), este clar că Federaţia va trebui să analizeze serios capacitatea sa de a selecţiona. Piţurcă trebuie să renunţe la ambiţiile personale şi să fie obiectiv în aprecierea selecţionabililor. Pentru că, aşa cum spunea şi fostul antrenor al Petrolului, Ion Marin, în cadrul unei intervenţii la Digisport, naţionala este a României şi nu a lui Piţurcă.
Mutu a întins primul mâna, atât prin jocul sau cât şi prin cele declarate : „Nu ştiu dacă voi fi chemat la Naţională şi nu pot să apreciez eu dacă acest lucru s-ar impune. Mă preocupă forma mea, jocul pe care îl fac. Alţii trebuie să stabilească dacă pot fi util echipei naţionale”. O declaraţie de bun simţ care ar trebui să-i dea de gândit lui Victor Piţurcă. Şi nu numai lui.