Un ordin al ministrului educaţiei de la Chişinău, Corina Fusu, privind distribuirea gratuită în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova a unei donaţii de hărţi tematice ‘Organizarea administrativă a Regatului României. 1930′, oferită de asociaţia Radio Datina, a stârnit dispute aprinse în parlamentul de peste Prut, unul din deputaţii socialişti rupând în mod demonstrativ harta României Mari în timpul dezbaterilor.
Potrivit agenţiei Unimedia, socialiştii şi comuniştii s-au arătat indignaţi de iniţiativa ministrului, calificând-o drept o tentativă de destabilizare a situaţiei din Republica Moldova. Mai mult, fracţiunea Partidului Socialiştilor a solicitat ca ministrul Corina Fusu să vină în parlament pentru a oferi explicaţii în legătură cu ordinul dat.
‘‘Ministrul educaţiei a emis un ordin ca în toate şcolile din ţară să fie repartizată harta României Mari şi drapelul României. Suntem indignaţi că elevii sunt supuşi acestui pericol. Noi nu trebuie să permitem unor grupări cu interese pentru alte state să promoveze aceste idei unioniste. Considerăm că doamna Fusu trebuie să fie audiată, să spună de ce se întâmplă acest lucru”, a declarat deputatul socialist Vlad Bătrâncea. Acesta, potrivit timpul.md, a rupt apoi în mod demonstrativ Harta României Mari.
”Să tot rupeţi Harta, oricum Unirea se va produce”, a venit replica liderului liberalilor, Mihai Ghimpu. ”Vreţi voi sau nu, dar asta este Istoria”, a adăugat el.
În cele din urmă, propunerea socialiştilor în privinţa audierii ministrului educaţiei nu a întrunit voturile necesare, fiind susţinută de doar 42 de deputaţi din cei 101 de membri ai legislativului de la Chişinău.
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a ameninţat însă că, imediat după sărbătorile de iarnă, formaţiunea sa va demara o campanie ‘împotriva unioniştilor’.