Forţele militare ale Kievului au preluat controlul în peste 20 de localităţi din regiunile Lugansk şi Doneţk, încercuindu-i astfel în cursul operaţiunii „antiteroriste“ pe separatiştii care ocupă în total zece oraşe în estul Ucrainei, potrivit Mediafax.

Astfel, potrivit presei ucrainene, a fost eliberat de insurgenţi oraşul Krasnîi Liman, unde deasupra administraţiei locale a fost arborat drapelul ucrainean. Conform unui ordin al preşedintelui interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, în calitate de primar al oraşului a fost numit ofiţerul Konstantin Mateicenko.

Printre localităţile aflate sub controlul militarilor ucraineni se numără, de asemenea, satul Semionovka, unde se afla un depozit de armament al insurgenţilor.

Tensiuni se menţin în sudul regiunii Doneţk, în special în oraşul Amvrosievka, şi în localităţile Rubejnîi, Severodoneţk şi Lisiciansk, în regiunea Lugansk.

Potrivit agenţiei ucrainene Unian, lupte intense continuă şi în apropiere de Slaviansk. Aici separatiştii au rămas izolaţi, însă au reuşit să doboare un avion al forţelor armate ucrainene.

Joi seara, confruntările dintre insurgenţi şi forţele de ordine ucrainene, la punctul vamal Marinovka, situat la distanţa de 3 kilometri de Rusia, s-au soldat cu rănirea a cinci vameşi. Insurgenţii au fost nevoiţi să se retragă, după ce serviciile vamale au primit susţinere din partea aviaţiei ucrainene. Militarii au distrus două camioane şi un vehicul blindat aparţinând separatiştilor.

Totuşi, separatiştii încearcă să-şi consolideze poziţiile, instituind puncte de control suplimentare între oraşele Harţîzsk şi Ilovaisk, în Doneţk, şi amplasând mai multe vehicule blindate în localităţi. Insurgenţii de la Doneţk au îndemnat joi populaţia locală să-şi păstreze calmul şi să aibă încredere în informaţiile furnizate de ei.

Totodată, aeroportul de la Donekţ, care a intrat sub controlul forţelor ucrainene în urma confruntări intense, soldate cu aproximativ 40 de morţi, este închis până la sfârşitul lui iunie.

Operaţiunea "antiteroristă" lansată de Kiev în urmă cu două luni, cu scopul de a înăbuşi insurecţia armată prorusă în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a soldat cu cel puţin 140 de răniţi în rândul militarilor ucraineni.

În total, peste 200 de persoane - militari ucraineni, separatişti şi civili - au fost ucise.

Serviciul de presă al Gardei Naţionale a ţinut să sublinieze că niciun militar ucrainean nu este deţinut în prezent de insurgenţi proruşi.

În paralel cu desfăşurarea operaţiunii "antiteroriste", autorităţile de la Kiev au ordonat închiderea parţială a frontierei cu Rusia. O decizie în acest sens a fost luată de Guvernul ucrainean joi. Potrivit Itar-Tass, Ucraina a închis cel puţin o pătrime din totalul puctelor de trecere a frontierei cu Rusia.