Cel puţin 14 persoane au murit în urma naufragierii unei ambarcaţiuni cu imigranţi clandestini la bord între coastele Libiei si cele ale insulei italiene Lampedusa, a anunţat Marina Militară italiană, potrivit căreia peste 200 de persoane au fost salvate, relatează MEDIAFAX.
Naufragiul s-a produs la ora 11.00 GMT (14.00, ora României) la aproximativ o sută de mile marine (160 de kilometri) de insula italiană Lampedusa şi la 50 de mile marine (80 de kilometri) de coastele Libiei, a precizat un purtător de cuvânt al Marinei Militare, angajată în operaţiunea de salvare "Mare Nostrum".
Primăriţa din Lampedusa, Giusi Nicolini, a confirmat că 14 persoane au murit, iar alte "215 au fost salvate".
O ambarcaţiune ce părea a fi în pericol a fost detectată în cursul după-amiezii de un avion al Pazei de Coastă aflat în patrulare deasupra Canalului Siciliei. O navă comercială a fost prima care a intervenit.
Potrivit presei italiene, 400 de persoane s-ar fi aflat la bordul ambarcaţiunii.
Într-un comunicat, Marina italianã a precizat că a trimis în zonă fregata Grecale şi nava de patrulă Sirio, cu personal medical la bord.
"Avem mijloace legale în Europa pentru a evita pe viitor acest tip de dramă", a reacţionat pe Twitter comisarul european pentru Afaceri Interne, Cécilia Malmström, în timp ce Martin Schulz, candidat la Preşedinţia Comisiei Europene, s-a declarat "şocat".
Cel puţin 14 persoane au murit într-un naufragiu produs între coastele Libiei şi cele ale Italiei
13 mai 2014
(52 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Propunere: Mandatele şefilor de la DNA şi DIICOT să fie prelungite
(8 octombrie 2016)
37 vizualizări
Fonduri suplimentare pentru programul HIV/SIDA
(18 februarie 2014)
138 vizualizări
Arad: Doi soţi, împuşcaţi în plină stradă cu o armă de vânătoare
(13 ianuarie 2014)
126 vizualizări
Bărbat în vârstă de 21 de ani arestat la Hounslow, în vestul Londrei, în legătură cu atentatul de la Parsons Green, anunţă poliţia
(17 septembrie 2017)
61 vizualizări
Cinci muncitori de la Autoliv Braşov intoxicaţi cu o substanţă necunoscută, transportaţi la spital
(12 noiembrie 2014)
129 vizualizări
2,1 milioane de maşini Audi au fost echipate cu programul care falsifică emisiile de noxe
(28 septembrie 2015)
76 vizualizări
Razie la căruţaşi şi cerşetori, în Ploieşti
(6 septembrie 2013)
141 vizualizări
Uraganul Michael a făcut 7 victime: „A fost pur şi simplu un monstru”
(12 octombrie 2018)
47 vizualizări
Premierul francez, după atacurile din Belgia: Suntem în război!
(22 martie 2016)
45 vizualizări
Miliardarul Ioan Niculae află astăzi dacă scapă de puşcărie
(20 august 2015)
57 vizualizări
Trei persoane date dispărute, după ce un balon cu aer cald s-a prăbuşit
(11 mai 2014)
73 vizualizări
Pachet suspect depistat de Politia Locala Ploiesti
(23 iulie 2018)
177 vizualizări
Moscova cenzurează patru dintre principalele site-uri ale opoziţiei
(14 martie 2014)
79 vizualizări
Ruşii le-au propus americanilor să facă raiduri aeriene comune în Siria. Răspunsul SUA
(21 mai 2016)
38 vizualizări
Un minisubmarin încărcat cu 2,5 tone de cocaină, interceptat în Oceanul Pacific
(3 iulie 2015)
47 vizualizări
Împrumut pentru ambulatorii de specialitate
(30 ianuarie 2014)
48 vizualizări
Fane Spoitoru, unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din anii 90, a murit la 57 de ani
(7 aprilie 2016)
518 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























