Un lunetist britanic în Afganistan a ucis 6 (şase) insurgenţi cu 1 singur glonţ după ce a lovit declanşatorul unui sinucigaş cu bombă al cărui dispozitiv explozibil…a explodat, potrivit The Telegraph.
Lunetistul de 20 ani, fruntaş în Coldstream Guards (regiment din cadrul Diviziei de Gardă), şi-a lovit ţinta de la 850 metri, nimerindu-l pe sinucigaş şi încă 5 luptători talibani din jurul său care au fost prinse în explozie. Incidentul petrecut în Kakaran, sudul Afganistanului, a avut loc în luna decembrie – 2013 dar a fost dezvăluit doar acum când Regatul Unit se pregăteşte de retragerea tuturor soldaţilor combatanţi până la sfârşitul anului.
Locotenent Colonelul Richard Slack, comandantul Regimentului 9/12 Royal Lancers, a spus ca lunetistul al cărui nume nu a fost divulgat, a prevenit un atac major al talibanilor, deoarece o a doua vestă plină cu 20 kg de explozibil a fost descoperită în apropiere.