Alături de Traian Băsescu şi consilierii prezidenţiali, la ceremonie au asistat primul-ministru Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea şi vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu.

Vicepremierul Gabriel Oprea a depus a doua oară jurământul în aceea şi zi, după ce a fost instalat ca ministru de Interne.