Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep s-a impus, luni dimineaţă, în faţa sârboacei Jelena Jankovici, numărul opt mondial, cu scorul final 6-4, 2-6, 6-0 în cadrul optimilor de finală de la Australian Open. Românca merge astfel în sferturile de finală, printre primele opt jucătoare de la Melbourne.
După ce iniţial a fost condusă în câteva jocuri, Simona Halep reuşeşte să o egaleze pe Jelena Jankovici din cauza unor greşeli ale sărboaice, apoi să o depăşească şi să îşi adjudece victoria primului set (6-4).
Partida dintre Halep şi Jankovici a fost una importantă pentru româncă, deoarece începând cu 2013, ascensiunea lui Halep a început chiar după ce s-a impus în faţa Jelenei Janukovici în cadrul turneului de la Roma, meci încheiat cu scorul 2-1 la seturi (4-6, 6-0, 7-5). Totuşi, o singură înfrângere a avut Simona Halep în faţa sârboacei Jelena Jankovici, pe când avea 18 ani, în cadrul turneului US Open. Noua victorie a Simonei Halep o trimite direct in sferturile de finală unde o va întâlni pe slovaca Dominika Cibulkova, cea care s-a impus în faţa Mariei Sharapova, cu scorul 3-6, 6-4, 6-1.